Un eveniment dedicat pasionaților de vin, profesioniștilor din domeniu și tuturor celor care vor să descopere poveștile din spatele sticlelor se desfășoară în perioada 13–15 iunie în Cetatea Oradea.

 

Este vorba despre Salonul Vinurilor Millésime, care reunește 25 de producători și importatori într-un cadru unic, cu peste 300 de vinuri pentru degustare și nu mai puțin de cinci masterclass-uri susținute de experți din România.

Evenimentul începe joi, 13 iunie, la ora 15.00, și se încheie sâmbătă, 15 iunie, la ora 20.00, oferind vizitatorilor o experiență oenologică completă.

În cadrul acestui eveniment vor participa 25 de expozanți din România și Republica Moldova, care vor aduce peste 300 de vinuri de top.

Programul cuprinde, pe lângă sesiunile de degustare, și o serie de masterclass-uri: vineri, 14 iunie, ora 11.00 – „Busuioaca de Bohotin, de la compromis la valoare și savoare”, susținut de prof. Dorin Popa; ora 14.30 – „Pe urmele Orient Expressului la Corcova: Verticală de Syrah cu o… surpriză!”, prezentare susținută de Șerban Dâmboviceanu, coproprietar al cramei Corcova Roy&Dâmboviceanu; ora 17.30 – „Around The World with Crush”, cu Mihai Oprea, wine blogger și expert „Un vin pe zi”. Sâmbătă, 15 iunie, ora 12.00 – „The many shades of Champagne Brut Réserve”, susținut de Mihai Oprea; ora 16.00 – „Tokaj: Vinuri legendare”, prezentare susținută de Kormos Zoltán, WSET Certified Educator.

Masterclass-urile se desfășoară într-un cadru aparte: sala de cununii a cetății, transformată, pentru trei zile, în templu al vinului și al dialogului autentic.

Organizat de Asociația pentru cultura și civilizația vinului Millésime, fondată în 2010 la Oradea de prof. Dorin Popa și Cristian Drimba, evenimentul își propune nu doar promovarea vinurilor românești, ci și educarea consumatorilor și susținerea unui consum responsabil. „Oradea este considerat cel mai educat oraș din România pe vin – și vrem să demonstrăm asta din nou, împreună cu publicul nostru fidel”, transmit organizatorii.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea).

Intrarea se face pe bază de invitație sau bilet de acces, iar degustările se desfășoară pe tot parcursul celor trei zile. Joi, între 15.00 și 20.00; vineri, între 14.00–20.00 (masterclass-uri începând cu ora 11.00); sâmbătă, între 14.00–20.00 (masterclass-uri începând cu ora 12.00).