Săptămâna Mondială a Alăptării - Marşul mămicilor informate pe Corso
Mămicile din Oradea au răspuns pozitiv invitaţiei de a se implica activ în promovarea alăptării, în cadrul Săptămânii Mondiale dedicate hrănirii naturale a bebeluşilor. Atât membrele Asociaţiei Cuibul, cât şi Fundaţia Comunitară Oradea au reuşit să mobilizeze orădencele la un marş inedit pe strada Republicii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a tras un semnal de alarmă cu privire la alăptarea bebeluşilor. Statisticile arată că, deşi doar 2% dintre femei nu pot alăpta din cauze medicale, doar 12% dintre bebeluşi sunt alăptaţi exclusiv în primele 6 luni de viaţă. Pentru a conştientiza populaţia cu privire la importanţa hrănirii copilului exclusiv la sân, în întreaga lume se organizează campanii în perioada 1-7 august, sub egida Săptămâna Mondială a Alăptării. În Oradea, mămicile au încercat în repetate rânduri să încurajeze alăptatul inclusiv în locurile publice, pentru a depăşi ideile preconcepute pe care le au chiar anumite insituţii sau companii private. În această săptămână, farmaciile, instituţiile, restaurantele şi cafenele care încurajează alăptatul în public şi-au luat angajamentul de a afişa acest lucru, totul fiind posibil graţie efortului depus de membrele Asociaţiei "Cuibul". Acestea au lansat campania "Oradea e mândră de mamele care alăptează" şi au invitat companiile să fie "Prieteni ai mamelor cu bebeluşi alăptaţi", zeci de locaţii şi farmacii orădene răspunzând pozitiv.
"Alăptarea oferă cel mai bun start în viaţă pentru fiecare bebeluş. Laptele matern este mai mult decât hrană, este la îndemână, ieftin şi mai potrivit decât orice alternativă. Un calcul estimativ arată că o mamă care alăptează economiseşte aproximativ 1.500 euro, bani care altfel i-ar folosi pentru lapte praf în primii doi ani de viaţă ai copilului", au spus organizatorii. Asociaţiei Cuibul i s-a alăturat Fundaţia Comunitară Oradea, care a organizat Marşul Pro Alăptare, în cadrul pogramului Femina. Zeci de mămici s-au adunat în faţa Teatrului Regina Maria marţi, 4 august, de la ora 17.00, şi au pornit în marş pe strada Republicii. Mămicile şi-au dorit să vină în sprijinul femeilor care nu au născut încă. "Femeile trebuie să fie bine informate. Majoritatea celor care dau lapte praf copiilor o fac pentru că sunt speriate şi incorect informate. Eu am avut norocul să descopăr forumul "Alăptează" de când eram gravidă. În plus, am născut la un spital privat şi m-am bucurat de sprijinul unui neonatolog, Bianca Chirea, care este printre puţinii consilieri de alăptare cu atestat", a spus Adela Lazăr, una dintre mămicile prezente la marş. Alte mămici au ţinut să sublinieze că ele nu condamnă femeile care hrănesc copiii cu lapte praf, ci vor doar să fie sigure că decizia nu a fost luată în urma convingerii, greşite, că laptele matern ar fi insuficient. Participantele la marş au împărţit flyere pe corso şi s-au retras apoi în Bookcafe, pentru dezbateri libere pe tema alăptării.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.