Şcoala de speologie şi-a redeschis porţile cavernelor
Federaţia Română de Speologie, prin Şcoala Română de Speologie, cu sprijinul Asociaţiei Române de Educaţie Speologică şi a Parcului Natural Munţii Apuseni, a organizat, zilele trecute, o nouă ediţie a Şcolii Naţionale de Speologie. Evenimentul s-a desfăşurat între 25 iulie - 2 august la Căput, în zona Padiş.
A devenit o tradiţie organizarea anuală a Şcolii de Speologie, care anul acesta s-a desfăşurat la Căput, în zona Padiş. Aproximativ 40 de tineri speologi din toată ţara au luat parte la cursurile din cadrul programului, la finalul cărora cei care au meritat au fost răsplătiţi cu diplome care atestă nivelul cursului parcurs. Participarea la şcoală, însă, nu le-a asigurat celor prezenţi obţinerea diplomei de absolvire, aceasta fiind atribuită doar celor care, până la sfârşitul şcolii, au dobândit cunostinţele necesare pentru nivelul respectiv. Speologii care nu au reuşit să obţină diploma de absolvire au primit, la cerere, un atestat de participare. Cursul s-a adresat persoanelor care doresc să dobândească cunoştinţe tehnice şi teoretice pentru parcurgerea în siguranţă a peşterilor şi avenelor. Şcoala s-a desfăşurat pe două nivele: Tehnologia Speologiei Alpine 1, în urma căruia absolvenţii au primit o diplomă, care atestă că au capacitatea de a parcurge autonom peşteri de gradul III, şi nivelul 2 al Tehnicii Speologiei Alpine, care le dă dreptul cursanţilor să conducă o echipă într-o tură subterană de peşteri de gradul II. Instruirea a fost asigurată de iniţiatori, monitori şi instructori atestaţi ai Şcolii Române de Speologie şi ai Şcolii Franceze de Speologie, în timp ce Şcoala Română de Speologie a asigurat materialul colectiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.