Vineri şi sâmbătă, între orele 7.00 - 16.00, accesul în sensul giratoriu Selgros va fi interzis pentru finalizarea pasajului spre DN 76. Municipalitatea a anunţat că, în aceste zile, vor fi realizate plăcile de suprabetonare.

Astfel, vineri, 18 septembrie, între orele 7.00-16.00, accesul în sensul giratoriu va fi interzis din direcția Cluj înspre Deva și Oradea înspre Deva, traseul din cele două direcții înspre Deva urmând a fi deviat prin sensul giratoriu următor, aflat la 2,4 km pe Centura municipiului Oradea înspre Borş. Sâmbătă, 19 septembrie, în acelaşi interval orar (7.00 - 16.00), accesul în sensul giratoriu va fi interzis din direcția Borș înspre Oradea și Deva  înspre Oradea, traseul din cele două direcții înspre Oradea urmând a fi deviat prin sensul giratoriu următor, aflat la 0,5 km pe Centura municipiului Oradea înspre Cluj. Orădenii sunt rugaţi să evite să folosească în circulația auto această girație, pentru intrarea sau ieșirea din oraș, în perioada respectivă.