Se întinde panglica pe podul Densusianu
Cu eforturi susţinute, angajaţii Selina au reuşit performanţa de a finaliza, mult mai repede decât se estimase lucrările din zona Pieţei Ioşia-Pod Densusianu. Zvonul că în această săptămână ar putea veni în judeţ o delegaţie de la Ministerul Transporturilor i-a determinat pe cei de la Selina să se mobilizeze exemplar şi să finalizeze investiţia atât la noul pod, cât şi lucrările conexe. Dublarea podului existent la patru benzi va duce la decongestionarea traficului rutier de pe drumul de centură, însă nu pentru mult timp. Începând cu primăvara anului viitor, circulaţia va fi din nou restricţionată la cele două noi benzi de circulaţie, urmând să intre în reabilitare şi podul vechi de la Densusianu. Lucrările de la această punte de legătură, au presupus o serie de alte investiţii conexe. Astfel, s-au realizat rampele de acces spre pod. Totodată, de-a lungul căii ferate, peste drum de Piaţa Ioşia s-a realizat o parcare pentru TIR-uri. În acelaşi timp, la intersecţia cu Cazaban s-a finaliza în aceste zile şi o nouă intersecţie.
La finele săptămânii trecute, angajaţii Selina făceau ultimele retuşuri la pod în vederea deschiderii circulaţiei în condiţii de siguranţă. „Joi, în prezenţa ministrului Anca Boagiu dorim să inaugurăm acest nou pod", ne-a confirmat Marius Marta, reprezentant Selina.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.