Se mai pot depune cereri pentru despăgubiri ale terenurilor din Basarabia
Termenul pentru depunerea cererilor pentru acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, a fost prelungit până la data de 1 mai 2007.
Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 anunţă persoanele interesate că cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, pot depune la comisia constituită în cadrul Instituţiei Prefectului cereri proprii însoţite de acte doveditoare, certificate de autorităţi sau de declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin doi martori, de asemenea, autentificate. Termenul pentru depunerea cererilor a fost prelungit până la data de 1 mai 2007. Persoanele care au depus cereri în termenul iniţial, dar nu au depus actele doveditoare necesare soluţionării acestor cereri sunt rugate să completeze dosarele cu acte doveditoare certificate de autorităţi. Pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciară, cadastru, registre şi alte evidenţe ale amenajamentelor silvice, cu dată certă, din perioada respectivă. În cazul în care petentul nu deţine aceste acte certificate de autorităţi, cererea depusă la Comisia Judeţeană trebuie să fie însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere dată în faţa notarului public, însoţită de declaraţiile autentificate a cel puţin doi martori. Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot prezenta la sediul Prefecturii în fiecare zi de joi a săptămânii, la camera 24.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.