Simpozion dedicat eliberării oraşului
Seria de festivităţi dedicate împlinirii a 90 de ani de la eliberarea Oradiei de către Armata Română s-a încheiat ieri cu simpozionul desfăşurat în Sala "Traian Moşoiu" a Primăriei Oradea. Cu această ocazie au ţinut discursuri profesorii universitari dr. Ioan Aurel Pop, de la Universitatea "Babeş Bolyai", din Cluj-Napoca, respectiv dr. Ioan Zainea, din cadrul Universităţii Oradea.
Ioan Aurel Pop, în cuvântul său, intitulat "De la Europa naţiunilor la Europa statelor naţionale", elogiază evenimentul de la 20 aprilie 1919, "moment de mare importanţă naţională, care va marca pentru totdeauna eliberarea Oradiei", dar expune şi situaţiile delicate cu care se confruntă România în zilele noastre, când "modelul naţional a trecut, fiind înlocuit de globalism". Alocuţiunea "20 aprilie 1919, în mărturiile unor contemporani" a profesorului universitar orădean dr. Ioan Zainea a transmis orădenilor prezenţi la simpozion "aura divină care a marcat acea zi de glorie pentru bihoreni". Vorbitorii au fost prezentaţi de Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.
Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a acordat diplome de excelenţă membrilor Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Filiala Bihor, ai Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă şi Retragere "Traian Moşoiu" şi unor generali şi ofiţeri în retragere, precum şi cadrelor militare active de la CMJ Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.