Adrian Dume, directorul Centrul Judeţean pentru  Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, arestat anul trecut pentru fapte de corupţie, se poate reîntoarce la lucru. Eliberat la finalul anului trecut, Dume a intrat după sărbătorile de iarnă în concediu medical.

La începutul acestui an, printr-o notă a Consiliului Judeţean Bihor s-a constatat că suspendarea din funcţie a directorului Dume a încetat deoarece DNA nu a mai solicitat prelungirea mandatului de arestare. Drept urmare, contractul de muncă al lui Dume a fost reactivat, astfel că acesta şi-a depus o cerere de concediu medical la Centrul Judeţean. Concediul a expirat ieri, 10 decembrie, iar de săptămâna viitoare Dume a depus o altă cerere, pentru efectuarea concediului de odihnă aferent anului trecut. Surse din interiorul CJ ne-au confirmat că acesta va efectua cinci zile de concediu, urmând ca săptămâna viitoare să se reglemeteze cumva situaţia din instituţie. "S-a emis la reluarea programului de lucru din acest an o notă de constatare a încetării stării de arest preventiv. Drept urmare a încetat de drept suspendarea contractului de management, iar delegarea mea la CJCPCT a luat sfârşit", ne-a declarat Mircea Jacan, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor. Acesta fusese delegat în 11 noiembrie de preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, în fruntea instituţiei, pe perioada în care Dume se afla în arest, dar nu mai mult de 60 de zile calendaristice. Teoretic, cum lui Dume nu i s-a interzis dreptul la muncă sau de a ocupa o funcţie, acesta poate reveni în funcţia de director. Desigur, dacă în contractul său de management este prevăzut distinct că nu poate ocupa funcţia deoarece este trimis în judecată pentru fapte de corupţie, el poate fi suspendat din nou de preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, cel care a şi girat instalarea lui în post.

Numire cu cântec

Adrian Dume a fost instalat la şefia Centrului în aprilie 2013, fiind susţinut politic de liderul PNL Bihor, Cornel Popa, preşedinte al CJ. Încă dinaintea instalării, Dume a fost puternic contestat de angajaţi, care au intrat în grevă japoneză şi au semnat o scrisoare deschisă adresată şefului CJ Bihor să nu politizeze din nou această instituţie. Adrian Dume este membru PNL, trecând din organizaţia de tineret, ca preşedinte al organizaiei de cartier nr.1 a PNL Oradea şi preşedinte al comisiei de apărare şi securitate a PNL Bihor. La Centrul pentru Promovarea Culturii Tradiţionale l-a înlocuit pe Radu Pavel, numit în funcţie de fostul preşedinte CJ, pedelistul Radu Ţîrle. Adrian Dume a fost arestat preventiv în 29 octombrie 2013, la propunerea DNA Oradea, decizia judecătorilor fiind atacată la Tribunalul Bihor. Ulterior, directorul CJCPCT a solicitat să fie eliberat sub control judiciar, tot fără succes însă. Măsura arestării preventive a fost apoi prelungită cu încă 30 de zile. În 26 decembrie, Adrian Dume a fost pus în libertate, după ce anchetatorii nu au mai solicitat prelungirea arestului în cazul său.

Schema de fraudare

Potrivit procurorilor anticorupţie, Serviciul teritorial Oradea efectuează cercetări penale faţă de Adrian Dumitru Dume, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul ar fi conceput şi pus în aplicare un sistem de plată privind proiecte finanţate de CJCPCT Bihor, prin întocmirea unor documente false menite să ateste, din punct de vedere financiar, cheltuieli legate de organizarea şi desfăşurarea unor evenimente care nu au avut loc în realitate, pentru perioada mai - iulie 2013.  "Concret, la data de 24 mai 2013, Centrul a organizat o sesiune de selecţie a unor proiecte care urmau să beneficieze, pe parcursul anului 2013, de finanţare nerambursabilă din fondurile acestei instituţii. Ca urmare a acestei selecţii, pentru două proiecte ale Asociaţiei "Opera per sempre" s-a aprobat o finanţare în sumă totală de 50.000 lei. Ulterior, Asociaţia a înaintat către CJCPCT documente justificative referitoare la cheltuielile efectuate, pe baza cărora a fost virată în contul asociației suma totală de 36.000 lei. Din actele de la dosar a rezultat că, în realitate, evenimentele în cauză nu au avut loc, iar documentele justificative pe baza cărora instituţia de cultură a efectuat plăţile au atestat împrejurări nereale. Modul de operare ar fi fost conceput şi pus în aplicare chiar de către directorul general. În acelaşi dosar a fost arestată preventive şi Anca Banda, directoarea Casei de Cultură din Beiuş, acuzată de complicitate. Femeia ar fi beneficiat de pe urma unor deconturi fictive aprobate de Dume, pentru organizarea şi desfăşurarea unor evenimente care, în realitate, nu au avut loc. Atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa instanţei, Anca Banda a recunoscut că a întocmit tabele cu nume fictive de persoane implicate în festivaluri organizate de Asociaţia "Opera per Sempre", Fundaţia "Iosif Vulcan" şi Asociaţia pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Transfrontaliere, încasând peste 100.000 de lei, sumă pe care, însă, nu ar fi cheltuit-o în interes personal, ci pentru plata altor artişti populari aduşi din alte judeţe. Şi Anca Banda a fost eliberată din arest la sfârşitul anului trecut.