Şmecheria şi neatenţia la volan produc victime - SMURD buşit în misiune
Patru persoane au fost rănite, vineri după-amiază, la Oradea, după ce o autospecială SMURD aflată în misiune a fost lovită de un autoturism, între răniţi fiind şi un membru voluntar al echipajului. Accidentul a avut loc pe strada Călăraşilor din centrul municipiului Oradea.
"Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, în timp ce se deplasa spre o urgenţă medicală cu semnalele acustico-luminoase în funcţiune, a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu patru persoane rănite, între care şi un membru voluntar al echipajului", a declarat locotentul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. Circumstanţele exacte ale producerii accidentului nu au fost stabilite până la ora redactării acestui articol, dar din primele cercetări făcute de poliţiştii rutieri reiese că şoferul autoturismului Ford a intenţionat să iasă de pe o stradă secundară, dar nu a oprit la indicatorul "Stop" şi a fost izbit în plin de autospeciala SMURD. În urma impactului, ambele maşini au fost proiectate pe marginea drumului, oprindu-se între un copac şi o casă. Potrivit poliţiştilor, în autoturism se afla şi o fetiţă de şase ani, care a fost rănită. Din autospeciala SMURD nimeni nu a mai fost rănit cu excepţia voluntarului, celelalte trei persoane rănite aflându-se în autoturism. Toţi cei patru răniţi au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii. Urgenţa medicală spre care se îndrepta echipajul SMURD a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
deh! nostalgia asupra vremurilor cand erati turnator la securitate si va turnati prietenii si rudele militiei. era bine, va cred sincer. erai apreciat si matale de cineva in lumea asta. daca la inceput credeai ca faci un serviciu comunitatii, dupa o vreme ai zis ca de ce nu i-ai turna si pt ca te-au suparat pe tine vecinii care au dat muzica mai tare, ca aduc suspect de multe oua cand merg in sat la parinti (chiaburi nenorociti).
deh! nostalgia asupra vremurilor cand erati turnator la securitate si va turnati prietenii si rudele militiei. era bine, va cred sincer. erai apreciat si matale de cineva in lumea asta. daca la inceput credeai ca faci un serviciu comunitatii, dupa o vreme ai zis ca de ce nu i-ai turna si pt ca te-au suparat pe tine vecinii care au dat muzica mai tare, ca aduc suspect de multe oua cand merg in sat la parinti (chiaburi nenorociti).
ca un foarte vechi conducator auto, am constata ca cca 25% dintre conducatorii auto nu respecta regulile de circulatie.Principalul motiv este sanctiunea ne-semnata care o primeste- daca e prins.Cu multi ani in urma militia avea colaboratori dintre soferii cunoscuti ca seriosi,fara nici o abatere,mai in virsta.Acestia semnalau abaterea cu date concrete,ziua,ora minutul si locul exact,numarul masinii etc.deasemenea,in instanta sunt crezuti infractorii si martorii mincinosi si nu lucratorul de la politia rutiera care-si face datoria.