Sorin Ioan Rogia a fost prins şi a recunoscut săvârşirea crimei
Sorin Ioan Rogia, principalul suspect că l-ar fi ucis cu sânge rece pe Radu Cătălin Bogdan, un tânăr de 27 de ani, a cărui cadavru a fost găsit într-un parc de pe malul Peţei, a fost prins, luni seara, în Gara din Timişoara. Suspectul se ascundea într-un vagon dezafectat şi nu a opus rezistenţă. Dus la audieri, suspectul şi-a recunoscut fapta, spunându-le anchetatorilor că mobilul crimei a fost "divergenţele în legătură cu concepţiile despre viaţă şi religie" avute cu victima.
Poliţiştii TF din Timişoara sunt cei care l-au prins pe orădeanul Sorin Ioan Rogia, luni seara, în gară, la un control de rutină. După ce l-au legitimat şi l-au verificat în baza de date, poliţiştii au constatat că acesta este dat în urmărire generală pentru omor. Tot în gară, poliţiştii au descoperit un vagon dezafectat în care fugarul îşi amenajase un adăpost. Rogia a fost reţinut, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi mascaţii Serviciului de Acţiuni Speciale din IPJ Bihor deplasându-se la Timişoara, de unde l-au preluat. Rogia a ajuns ieri dimineaţă în faţa procurorilor bihoreni, pentru audieri, după care a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor în vederea confirmării mandatului de arestare emis pe numele său.
“Organele de poliţie l-au identificat pe raza municipiului Timişoara pe inculpatul Rogia Sorin Ioan, faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă în lipsă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Inculpatul, aflat în custodia autorităţilor judiciare, urmează a fi prezentat în data de 21.11.2017 în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţii care a luat măsura preventivă, în cadrul Tribunalului Bihor. În cadrul acestei proceduri se impune ca inculpatul să fie audiat, iar judecătorul, evaluând declaraţia acestuia în contextul probelor administrate şi al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, urmează să dispună asupra arestării preventive şi a executării mandatului", a precizat Maria Cotrău, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
“Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a confirmat mandatul de arestare preventivă emis pe numele inculpatului. Audiat fiind, inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi, conform declaraţiilor sale, mobilul crimei a fosr reprezentat de divergenţe în legătură cu concepţiile despre viaţă şi religie avute cu victima. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”, a precizat prim-procurorul Maria Cotrău.
Rogia era căutata de aproape două săptămâni. Vineri, el a fost arestat în lipsă şi dat în urmărire generală. Cadavrul victimei sale a fost găsit pe un spaţiu verde dintre blocurile de pe strada Grigore Ureche şi pista de biciclete de pe malul Peţei. Tânărul, identificat ulterior ca fiind Radu Cătălin Bogdan, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit dezbrăcat, doar în lenjerie intimă, anchetatorii precizând că acesta prezenta mai multe lovituri cu un corp dur la nivelul capului. Primele concluzii ale anchetei au arătat că este vorba despre un omor, procurorii menţionând, joi, la câteva ore de la descoperirea cadavrului, că au un cerc de suspecţi, o parte din ei fiind audiaţi. Trupul neînsufleţit a fost găsit acoperit cu frunze, mai multe obiecte vestimentare fiind descoperite în apropiere. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor l-au pus oficial sub acuzare pe Sorin Ioan Rogia, fiul unui chirurg orădean. Potrivit unor surse neoficiale, Radu Cătălin Bogdan şi Sorin Ioan Rogia au fost colegi de şcoală iar în ultima vreme îşi petreceau des timpul împreună. Despre Rogia apropiaţii spun că este o persoană cu tulburări de comportament, acesta fiind în evidenţa unor instituţii medicale specializate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.