Specialiştii propun soluţii pentru criza economico-financiară
Universitatea AGORA a găzduit, ieri, o interesantă dezbatere cu tema: "Cum şi de ce ne afectează criza economico-financiară mondială? Un ochi critic al specialistului". Manifestarea a fost organizată de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice, având loc în cadrul proiectului "Uniunea economică şi monetară", ce este inclus în programul Jean Monnet. La eveniment au participat cadre universitare, studenţi, dar şi reprezentanţi ai mediului economic local sau ai instituţiilor bancare care au filiale şi în Oradea.
Astfel, specialişti în practica bancară şi din domeniul afacerilor s-au întâlnit ieri, la Universitatea AGORA cu studenţii şi profesorii respectivei instituţii, unde au dezbătut una dintre cele mai actuale probleme cu care se confruntă atât ţara noastră, cât şi întregul mapamond. În cadrul dezbaterii s-a încercat găsirea unor soluţii practice care să ajute la depăşirea situaţiei socio-economice actuale. De asemenea, în cadrul acestei întruniri, s-a vorbit despre rolul instituţiilor financiare internaţionale pe piaţa monetară din România în general şi pe cea orădeană în mod special, cum să supravieţuiască agentul economic în vreme de criză, care va fi soarta monedei naţionale în viitorul nu prea îndepărtat sau care sunt măsurile luate de BNR sau băncile comerciale pentru a depăşi acest dificil moment în care ne aflăm. "România este afectată de criza economico-finaciară mondială, iar acest lucru se resimte mai ales pe plan social, în nivelul de trai şi chiar în domeniul investiţiilor", a afirmat lect. univ. drd. Gabriela Bologa, organizatoarea dezbaterii şi totodată managerul proiectului "Uniunea economică şi monetară", care este de părere că tot mai mulţi agenţi economici sunt puşi în situaţii limită din cauza lipsei de lichidităţi financiare pe piaţa europeană sau chiar pe piaţa internă şi care sunt din ce în ce mai greu de obţinut. Cât priveşte soluţiile cele mai viabile pentru a depăşi sau ameliora într-un fel situaţia, aceasta consideră că cel mai oportun ar fi ca reprezentanţii mediului bancar să-i înţeleagă pe antreprenori şi nevoile lor financiare, iar de cealaltă parte, să existe credibilitate şi garanţie că vor achita sumele împrumutate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.