După eşecul primului concurs pentru ocuparea funcţiei de manager desfăşurat în octombrie anul trecut, iată că Spitalul Judeţean anunţă reluarea procedurilor legale pentru ocuparea postului. Cu mandatul expirat săptămâna trecută, Gavrilă Grebenişan a fost înlocuit la cârmă de fostul viceprimar Gheorghe Carp, care a renunţat şi la mandatul de viceprimar.

Consiliul de Administraţie al Spitalului de Urgenţă anunţă organizarea concursului în 14, respectiv 20 februarie, conform calendarului afişat pe site-ul spitalului. Cei care doresc să candideze trebuie să fie absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă; cadru  universitar sau medic primar şi este absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin Ordin al Ministrului Sănătăţii; au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată; nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală; sunt apţi din punct de vedere medical şi nu au vârsta de pensionare, conform legii. Înscrierea candidaturilor se face la secretariatul Spitalului Judeţean, până în 6 februarie, ora 15.00. Odată cu preluarea conducerii interimare a Spitalului de către Gheorghe Carp şi demisia acestuia din funcţia administrativă de viceprimar, precum şi din cea de consilier local, este greu de crezut că acesta nu va fi şi câştigătorul concursului. În octombrie anul trecut a fost organizat primul concurs pentru ocuparea postului de manager şi la care s-au înscris Gavrilă Grebenişan şi Ritli Ladislau Csongor, fiul Ministrului Sănătăţii, dr.Ritli Ladislau. În prima zi a concursului Gavrilă Grebenişan a renunţat la competiţiei, motivându-i alegerea prin faptul că a primit semnale destul de clare că nu va avea bicio şansă în faţa lui Ritli jr. Declarat câştigător, acesta din urmă a renunţat şi el la funcţie, invocând mediatizarea excesivă a cazului şi nevoia de a apăra reputaţia tatălui său.