Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă: Primăria trage paturile de sub 300 de pacienţi
Spitalul Clinic Judeţean va pierde dintr-o singură tăietură de bisturiu peste 300 de paturi, iar Staţionarul II va fi încetul cu încetul golit de conţinut. Oradea şi implicit Bihorul vor rămâne cu două spitale mari şi late, complet reabilitate până anul viitor, iar municipalitatea se pregăteşte să schimbe atitudinea personalului medical, existând posibilitatea introducerii unor regulamente speciale. Primarul Ilie Bolojan a anunţat că restructurările de personal sunt inerente, reţeta reducerilor din Primărie - „care funcţionează la fel de prost ca înainte de reduceri" - fiind bună şi pentru tratarea tumorilor din spitale.
Spitalul Judeţean va deveni doar de Urgenţă
După o serie de consultări cu Comitetele directoare din unităţile spitaliceşti trecute în subordinea municipalităţii orădene, primarul Ilie Bolojan a prezentat ieri strategia administraţiei locale în privinţa gestionării sistemului medical. Prin cea mai invazivă operaţie va trece Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, care va rămâne în viitor doar de Urgenţă, de aici urmând a fi tăiate sau mutate 303 paturi, din 813 câte are în prezent, urmând a rămâne cu 510 paturi. Astfel, către Spitalul Municipal vor fi transferate 145 de paturi. „Măsura nu va afecta personalul mediu", susţine Bolojan, "probabil că cei mai afectaţi urmând a fi medicii, dar aici avem de unde reduce." Unele secţii vor fi înjumătăţite, Secţia de Neurologie de la Staţionarele I şi II, având iniţial în jur de 60 de paturi, va rămâne cu 27 de locuri, 30 fiind preluate deja de Spitalul Municipal. Cardiologia cu 80 de locuri va pierde 15 paturi, în timp ce Chirurgia va rămâne cu 65 de locuri din 105. În schimb, chirurgia orală şi maxilo-facială a fost ridicată în rang, ca secţie clinică, şi a primit pe lângă cele 20 de paturi pe care le avea încă 25. În fine, Staţionarul II, partea rămasă nereabilitată, va fi golit de secţii şi cabinete, Oncologia urmând a fi preluată în totalitate de Spitalul Municipal, la fel şi Neurologia II. Celelalte specializări şi compartimente se vor comasa, fuziona sau reduce, clădirea urmând a rămâne goală la dispoziţia municipalităţii. „Încă nu ştim ce vom face cu imobilul", recunoaşte primarul.
În final, structura Spitalului Clinic de Urgenţă Oradea va fi următoarea: etajul VIII - Interne şi Diabet; etaj VII - Chirurgie plastică şi arşi plus Gastroenterologie; etaj VI - Chirurgie maxilo-facială, ORL, Neurologie şi Oftalmologie, etaj V - Cardiologie şi coronarieni; etaj IV - Chirurgie; etaj III - Angiograf, ATI, dializă; etaj II - Ortopedie şi etaj I - Neurologie şi urologie. Fiecare nivel are spaţii administrative proprii.
Medici mai puţini
Administraţia orădeană este pregătită să taie şi din posturile de medici, existând în unele specializări o adevărată inflaţie de specialişti. „Înainte de 1990 la Maternitatea din Oradea se înregistrau aproximativ 5.300 de naşteri pe an şi existau 28 de medici ginecologi. Astăzi se înregistrează în medie 4.400 de naşteri şi sunt 41 de medici ginecologi", a exemplificat primarul Ilie Bolojan. Tot cu privire la personalul medical, edilul spune că atitudinea faţă de pacienţi trebuie să se schimbe. După finalizarea lucrărilor la cele două spitale, atenţia administraţiei locale se va îndrepta spre o rigoare mai mare în sectorul medical, existând posibilitatea introducerii unor regulamente specifice, de ordine şi disciplină.
Conducerea de la Judeţean, păstrată
Cât priveşte conducerea spitalelor, Ilie Bolojan spune că, din păcate, nu are la dispoziţie oameni specializaţi pentru management sanitar, „este o problemă la nivel naţional." Cu toate acestea, crede că epoca managerilor-latifundiari a trecut, având în vedere ca pe viitor să poată încheia cu fiecare dintre şefii de secţii contracte de management. Cât priveşte conducerea interimară a Spitalului Judeţean, edilul spune că o va păstra deocamdată, urmând ca de la preluarea efectivă din decembrie şi după trecerea termenului legal Primăria să poată organiza concurs pentru ocuparea postului.
În următoarea şedinţă a Consiliului Local urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre, prin care să fie preluat patrimoniul Spitalului Judeţean, concomitent demarându-se procedura de autorizare a spitalului, una dintre cele mai mari unităţi de acest fel din ţară care nu are autorizaţie de funcţionare.
Daca faci bine socoteala si scazi paturile care trec la Spitalul Municipal, plus cele care se adauga la Judetean, cele 300 de paturi sunt de fapt 100. Dar sigur ca 300 suna mai bine cand e vorba sa dai in Bolojan, Cristinica draga!