În acest sfârşit de săptămână, în jur de 300 de sportivi din ţară şi din străinătate au participat, în judeţul Bihor, la Campionatul Internațional de Triatlon pe distanță lungă X-Man România 2017, singurul concurs din România pe distanțe de Ironman. Fiecare dintre ei au avut de alergat, pedalat și înotat între 226 de kilometri și aproape 113 km.

 

Cel mai greu concurs a fost Ironman, cu trei probe: înot (3,8 km), ciclism (180 km) și alergare (42,2 km) pe care concurenții au trebuit să le parcurgă în maximum 16 ore. Puțin mai ușoară, dar deloc simplă a fost Half Ironman cu 1,9 km de înotat, 90 de kilometri de pedalat și 21 de km de alergat. De asemenea, au fost probe de ștafetă și probe Family.

Concursul a început sâmbătă dimineaţă, la lacul de la Săldăbagiu, cu proba de înot. A urmat proba de ciclism pe o rută în zona Paleu - Cauaceu, iar, la final, proba de alergare în centrul Oradiei. În premieră, pe durata concursului de ciclism, între orele 7.30 și 18.30, a fost închis traficul auto pe drumul dintre Cetariu și Cauaceu. În Oradea, centrul de concurs a fost amplasat în Piața Ferdinand, iar perimetrul din zona centrală în care s-desfășurat concursul de alergare a fost închis traficului în ziua concursului, între orele 10.00 - 00.00 (Piața Ferdinand, Podul Sf. Ladislau, str. Principatelor Unite, Podul de la Centrul de Calcul, str. Malului, str. Ady Endre, str. Iosif Vulcan).

„Nu este ușor să organizezi acest eveniment mai ales când vin concurenți din toate colțurile țării, plus Ungaria, Republica Moldova, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Germania și SUA. Acești oameni se antrenează zilnic 6-8 luni pentru a deveni Ironman și totul trebuie să fie la înălțime. În contextul în care acest concurs este printre cele mai dificile din lume, faptul că avem 300 de concurenți înscriși este mare lucru”, a declarat Istvan Szokolszky, directorul concursului de la Oradea.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Clubul Sportiv Xterra Bihor, în parteneriat cu Federaţia Română de Triatlon şi Primăria Oradea.