Peste municipiul de pe Crișul Repede s-a așternut, ieri, începând cu ora 15.30, primul strat de zăpadă. Timid, primii fulgi de nea au acoperit străzile aducând o bucurie mult așteptată.

Prima ninsoare de ieri a stârnit o mare bucurie copiilor orădeni, dar și adulților. Încălzirea globală a redus drastic în ultimii ani micile plăceri oferite de ninsoare. De cum a început să fulguiască, orădenii au început să fotografieze fulgii timizi care se așterneau peste case și străzi. În câteva momente, toate rețelele de socializare erau pline de fotografii cu zăpadă.

La scurt timp de la primii fulgi de nea care au căzut peste Oradea, echipele RER Ecologic Serivce erau deja pregătite. "Avem 16 utilaje cu materiale antiderapante, 13 sărărițe și trei care împrăștie material lichid. De asemenea, avem pregătite pentru intervenție și trei încărcătoare laterale", ne-a declarat Ionel Ban, directorul tehnic al RER Ecologic Service. Acesta ne-a mai informat că aproximativ 30 de persoane au fost mobilizate, mare parte șoferi. Stocurile de sare, nisip și clorură de calciu sunt asigurate în depozitele de pe strada Moreni. "Avem 2.000 tone de sare, nisipul nu e o problemă, respectiv clorura de calciu, avem 160 tone", a mai precizat Ionel Ban. Intervențiile pentru deszăpezire sunt de trei tipuri: de prevenire ori de neutralizare a poleiului, de împrăștiere a materialului antiderapant, când stratul de zăpadă este de maximum 5 cm, și de deszăpezire, când stratul de zăpadă depășește acest nivel. Municipalitatea a decis să păstreze în continuare regula priorității străzilor în funcție de intensitatea traficului auto. Astfel, primele străzi pe care se va acționa vor fi cele 149 de străzi din categoria Urgența I, adică cele de acces în oraș, marile bulevarde și arterele principale, inclusiv cele pe care circulă mijloacele de transport în comun. În Urgența II sunt cuprinse 226 de străzi, majoritatea în cartierele de blocuri, iar în Urgența III alte 197 de străzi secundare. În ultima categorie, respectiv urgența IV rămân 242 de străzi, majoritatea aflate la periferia orașului sau pe dealuri. Pe străzile din urgenţa I, se intervine în maximum 1 oră de la anunţarea operatorului de salubritate, în timp ce pe urgenţele IV, se intervine după 12 ore. Prima zăpadă, potrivit reprezentanţilor PMO, ar cădea în decembrie. Anul trecut au fost maximum 10 zile de căderi de zăpadă, însă pentru acest an sunt prognozate până la 26 de zile.