Sala de festivităţi a Colegiului Naţional "Avram Iancu" Ştei a fost joi, 7 iunie, gazda fesivităţii de absolvire a 112 asistenţi medicali generalişti, din cele patru clase terminale a Şcolii ''Henri Coandă'' care îşi desfăşoară activitatea în sălile acestei instituţii de învăţământ şteiene.

A fost o ceremonie deosebit de sobră, evident şi datorită maturităţii absolvenţilor, dar şi a unei asistenţe compuse din soţi, copii sau prieteni ale absolvenţilor precum şi a cadrelor didactice. A fost prezentă conducerea Şcolii "Henri Coandă" Ştei compusă din ec. Valeria Bonca, director, Ioan Alexandru Popa, director adjunct, managerul filialei fundaţiei Lenuţa Popa, şi secretara Natalia Jurj, precum şi profesorii Aranka Iagăr, Laura Duma, Ramona Dumitraş, Cristina Sere, Remus Deliman, Claudia Gheban, Cristina Vid, Laura Banciu, Georgeta Nicoraş, Mugurel Frai, Laura Popa, Ioana Boţa, Adriana Balint, Alexandra Crăciun. În cuvântul de deschidere ec. Valeria Bonca a spus printre altele "Politicile educaţionale şi financiare ale fundaţiei cultural - umanitare Henri Coandă, care patronează cele 39 de unităţi de învăţământ, vin în întâmpinarea cererii pe piaţa forţei de muncă şi în acelaşi timp se adresează grupurilor ţintă, la absolvenţii de liceu, cu sau fără bacalaureat, categoriilor sociale defavorizate cărora li se asigură accesul la educaţie prin taxele de şcolarizare mici. Fundaţia prin unităţile sale educaţionale în cele peste 20 de judeţe ale ţării şi în cazul Şteiului au în aceste instituţii de drept privat şi interes public un rol important în dezvoltarea culturii şi educaţiei comunităţilor. Spectrul celor care se pot pregăti aici fiind între 18-45 de ani la mai multe specializări cum ar fi asistenţi generalişti, farmaceuţi, radiologi, balneofiziokinetoterapeuţi, ergoterapeuţi şi pentru ocrotirea persoanelor în vârstă''. Cheia clasei a fost predată de cei din anul trei de acum foştilor lor colegi din anul doi, iar din partea absolvenţilor a vorbit Simona Popa, şefa de promoţie.