Ştrandul Ioşia s-a bucurat în acest an de două reprize de pregătiri. După ce a fost închis pentru reparaţii pe perioada Sărbătorilor de Iarnă, la solicitarea pensionarilor, ştrandul a fost redeschis, fiind funcţional doar bazinul mare.

Întreţinerea de primăvară

Cu două săptămâni înainte de Sărbătorile Pascale, unitatea de agrement a fost închisă pentru demararea unor noi lucrări de reparaţii curente. Acestea au vizat lucrări la corpul principal de clădire, mai exact au fost zugrăvite şi vopsite  grupurile sanitare, au fost înlocuite obiectele sanitare distruse. În exterior, au fost vopsite cele cinci bazine, au fost înlocuite conductele şi bateriile la duşurile exterioare. "Au fost înlocuite conductele deteriorate de la duşurile interioare şi s-au reparat cabinele de duş din exterior. Am vopsit toate bazinele şi au fost schimbate obiectele sanitare uzate. Toate aceste lucrări au fost executate în regie proprie. Valoarea acestora s-a ridicat la aproximativ 15.000 de lei", ne-a declarat Gheorghe Sime, administratorul Ştrandului Ioşia.

Zi de vară până-n seară

Pe întregul sezon estival vor fi funcţionale cinci bazine, două mari şi trei mici. Apa din bazinele mari va fi schimbată alternativ, o zi cu o zi, iar în cele trei bazine mici apa se schimbă în fiecare zi. Costul unui bilet este de 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi şi studenţi, în timp ce costul unui abonament lunar pentru adulţi este de 68 lei, iar pentru elevi şi studenţi - 36 de lei. Pentru pensionari intrarea este liberă în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri. Până ieri, la ora 12.00, la Ştrandul Ioşia au fost înregistrate 440 de persoane, din care doar 40 şi-au plătit biletele de intrare, restul fiind pensionari. Aceştia păreau foarte mulţumiţi de condiţiile găsite aici. "E iarbă multă, apa este bună, bazinele sunt suficiente. Ne place să venim aici", ne-a declarat Maria Crăciun. Programul de funcţionare este de la ora 8.00 la 17.00, iar de la 1 mai va fi de la 8.00 la 18.00.

Pe ultima sută de „litri"

În ce priveşte Ştrandul Municipal, aici lucrările erau în toi, totul fiind pregătit pentru deschiderea care este programată pentru ziua de vineri, 29 aprilie. Şi aici vor fi pregătite tot 5 bazine, din care unul pentru copii. Apa din bazinele mari va fi schimbată tot la două zile, iar în bazinul pentru cei mici, zilnic. În sezonul cald, unul dintre bazine va fi umplut cu apă rece. Şi aici au fost executate lucrări de reparaţii curente, înlocuire gresie, obiecte sanitare, zugrăveli, s-a cosit iarba şi s-au toaletat copacii. "În permanenţă vom avea două asistente medicale, un salvamar şi doi agenţi de pază. Avem contract cu RER ca să adune gunoiul menajer, iar curăţenia o vom asigura noi", ne-a declarat Florentin Anton, administratorul Ştrandului Municipal. Tot în perimetrul acestei unităţi de agrement a fost amenajat un teren de beach volei, un parc pentru copii şi au fost montate mai multe coşuri de baschet.

Costul unui bilet la Ştrandul Municipal este de 9 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi şi studenţi, în timp ce costul unui abonament lunar pentru adulţi este de 78 lei, iar pentru elevi şi studenţi - 36 de lei.