Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) - filiala Bihor a păşit în atmosfera Sfintelor Sărbători aducând bucurie şi alinare celor mai necăjiţi dintre noi. Ca în fiecare an, membrii ASCOR organizează, în pragul Sărbătorilor de Iarnă, mai multe acţiuni caritabile, reuşind pentru câteva clipe să umple sufletele celor singuri sau în suferinţă cu puţină bucurie. Campania studenţilor de la Universitatea din Oradea a fost gândită din timp şi a început cu strângerea de fonduri, fie prin colectele organizate la conferinţele Asociaţiei, fie prin apelarea la bunăvoinţa unor oameni cu dare de mână. Astfel, într-o primă etapă, studenţii au reuşit să adune sumele necesare pentru pregătirea unor pachete. Prima lor acţiune s-a consumat sâmbătă, destinaţia aleasă de către membrii ASCOR fiind Căminul de Bătrâni de la Ciutelec, unde îşi duc zilele, în singurătate, aproximativ 150 de vârstnici, având diferite afecţiuni. Fiecare dintre ei a primit din partea vizitatorilor un pachet cu un cozonac, câteva dulciuri şi fructe, însă cel mai mult s-au bucurat de spectocolul de colinde pe care studenţii ASCOR l-au susţinut aici. "În fiecare an, venim să aducem vestea naşterii Mântuitorului şi în această parte de lume. Ne ştiau de anul trecut şi s-au bucurat de atenţia care le-am acordat-o în cele câteva minute pe care le-am petrecut cu ei. Au fost deosebit de încântaţi de recitalul de colinde pe care l-am susţinut noi, cei de la ASCOR", ne-a declarat Cristian Rusu, vicepreşedintele Asociaţiei. Următorul popas a fost la Şcoala Ajutătoare de la Popeşti, unde sunt cazaţi 80 de minori, cu retard fizic sau mintal. Şi aici corul de colindători a fost întâmpinat cu mult drag, copiii fiind încântaţi atât de colinde, cât şi de darurile primite. Săptămâna în curs a început cu vizita tinerilor la Şcoala Ajutătoare nr. 2 de lângă stadionul Municipal din Oradea, unde copiii s-au bucurat de acelaşi tratament. Aseară, paşii membrilor ASCOR s-au îndreptat spre saloanele Staţionarului nr. 2, unde glasurile lor au umplut holurile de colinde şi bună dispoziţie. Azi, itinerariul va cuprinde Centrul de zi "Iedera" al Asociaţiei Down şi Spitalul Clinic de Copii.