Studenţii de la Drept au deschis seria festivităţilor de absolvire - Pregătiţi pentru o nouă provocare
Înainte de a păşi în sălile de judecată, absolvenţii Facultăţii de Drept din Oradea, au probat, ieri, robele, de această dată, doar simbolic, în cadrul tradiţionalei festivităţi de sfârşit de studii universitare.
Sala Teatrului Regina Maria s-a umplut ieri, până la refuz, de zeci de părinţi, bunici, fraţi, surori şi prieteni, cu toţii extrem de emoţionaţi, care au venit să le fie alături viitorilor absolvenţi ai Facultăţii de Drept. Urcaţi pe scena impunătoarei săli de spectacole, studenţii anului IV, atât de la Specializarea Ştiinţe Juridice, cât şi de la Administraţie Publică, au depus în faţa cadrelor didactice şi a invitaţilor lor jurământul de credinţă. Cei patru ani petrecuţi pe băncile amfiteatrului de pe Magheru s-au încheiat cu brio, urmând ca toţi aceşti tineri să înceapă o nouă etapă, plină de provocări. Gazda evenimentului a fost avocatul şi unul dintre profesorii iubiţi de la Drept, Ştefan Herchi. Printre invitaţi s-a numărat prefectul Claudiu Pop, dar şi preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, Sorin Curilă.
"Plecaţi de pe porţile Universităţii cu un bagaj bogat de cunoştinţe, astfel că provocările vieţii vor fi mult mai uşoare", a subliniat Claudiu Pop. Sorin Curilă a ţinut să le mulţumească părinţilor pentru că, în toţi aceşti patru ani, şi-au sprijinit copiii pentru a finaliza această etapă importantă de studii.
"Două sfaturi vă dau. Unul să nu ezitaţi să-i dăruiţi mamei toată căldura pe care o aveţi în suflet. Al doilea sfat ţine de împărţirea timpului. Aveţi grijă cui vă împărţiţi timpul", le-a spus absolvenţilor Sorin Curilă. La eveniment au mai fost invitaţi şi preşedintele Tribunalului Bihor, Carmen Domocoş, respectiv preşedintele Baroului, Cristian Domocoş. "Facultatea de Drept de la Oradea v-a oferit un bagaj de cunoştinţe care să vă permită să vă prezentaţi la orice concurs. Nu uitaţi însă să puneţi suflet, oamenii vor veni la voi ca la ultima lor şansă", le-a recomandat Carmen Domocoş.
Decanul de suflet al celor de la Ştiinţe Juridice, Radu Dacin, le-a amintit foştilor săi alumini "ceea ce Aristotel spune despre excelenţă, că este ceea ce facem în fiecare zi, în mod constant". Cei de la Administraţie Publică au desemnat-o ca decan de suflet pe Claudia Timofte, şefa Cancelariei Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor, care a subliniat că cele trei valori ale unui jurist sunt: corectitudinea, transparenţa şi responsabilitatea. În premieră, profesorul Ştefan Herchi a prezentat "Ghidul studentului de la Drept", care include o serie de dileme ale tânărului.
"De ce să învăţ Legea fondului funciar, că doar era o porcărie şi în 1991, când s-a adoptat", se arată în acest document. Proaspeţii absolvenţi au rostit în cor jurământul de credinţă pentru noua profesie şi fiecare, pe rând, şi-a auzit strigat numele, fiindu-i înmânată o diplomă, simbolică, de absolvire. A urmat tradiţionalul moment al aruncării tocilor în aer. Festivitatea s-a încheiat cu un lung moment de fotografiat cu cei dargi, colegii, respectiv profesorii.
Oare cati din astia vor vinde intr-un ABC, sau care pe unde vor apuca saracii de ei!!!! Visul lor a luat sfarsit!
Frumos material, Cristina. Felicitari!