Sunt efectuate lucrări de betonare și hidroizolație - Ritm intens de lucru la Podul Ladislau
Săptămâna trecută, pe 5 aprilie, Podul Sf. Ladislau (fostul Ferdinand) a fost închis din nou, pentru o lună, circulaţiei pietonale. De la acea dată, conform reprezentanţilor Primăriei, lucrările de reabilitare avansează în ritm susținut, pentru a ca ele să poată fi extinse şi pentru ca investiţia să poată fi finalizată până la sfârşitul lunii mai.
Până ieri, conform Biroului de Presă al Primăriei Oradea, s-au efectuat golurile de conlucrare în structura de rezistenţă a podului şi montarea conectorilor (barelor) în goluri, conectori care fac legătura dintre structura de rezistenţă a podului şi placa de suprabetonare. În aceste zile, se lucrează la armarea şi cofrarea plăcii de suprabetonare și armarea balcoanelor, urmând ca, săptămâna viitoare, să fie turnat betonul în placa de suprabetonare, iar la sfârșitul lunii, să se monteze membrana de hidroizolație peste placa de suprabetonare. "Măsura închiderii podului era absolut necesară pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a acestuia, a lucrărilor de betonare și hidroizolație a podului pe toată lățimea sa. Primăria Oradea cere scuze pentru disconfortul creat, rugând cetăţenii să folosească cele două pasarele pietonale existente în aval şi în amonte de Podul Sf. Ladislau: pasarela hobanată dintre Aleea E. Gojdu - str. Libertăţii, pasarela dintre str. Plevnei - Szigligeti Ede”, se arată într-un comunicat transmis ieri de Biroul de Presă al Primăriei Oradea. Lucrările de reabilitare a Podului Ladislau din Piaţa Unirii au început în 15 septembrie 2015, însă, din cauza condițiilor meteo, au fost suspendate de la mijlocul lunii decembrie, fiind reluate doar în luna februarie, motiv pentru care investiţia nu a putut fi finalizată la termenul anunţat într-o primă fază. Conform noilor promisiuni, lucrările de reabilitare, a căror valoare este de 5.150.599,62 lei, ar trebui finalizate până la sfârșitul lunii mai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.