Elevii de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" au venit ieri la şcoală cu bicicletele pentru a sublinia implicarea instituţiei într-un proiect de anvergură. Pentru că o bicicletă este inutilă fără o pistă corespunzătoare şi pentru că deplasarea în trafic presupune respectarea unui set de reguli, elevii au dialogat cu primarul Oradiei cu privire la extinderea pistelor şi au primit sfaturi şi recomandări de la poliţiştii rutieri.   

Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" a decretat ziua de ieri drept "Ziua Bicicletei", un eveniment care a debutat cu o masă rotundă organizată în amfiteatrul şcolii. În faţa a 80 de elevi au vorbit despre biciclete şi tot ce ţine de ele primarul Ilie Bolojan, reprezentanţi ai poliţiei rutiere, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor - Daniel Negrean şi reprezentanţi ai Asociaţiei Probikers. După o scurtă prezentare a proiectului, elevii au vorbit despre problemele pe care le întâlnesc în trafic atunci când se deplasează cu bicicleta, cum ar fi indiferenţa pietonilor şi faptul că aceştia folosesc pistele pe post de trotuare (se simt chiar indignaţi dacă elevii îndrăznesc să folosească soneria) sau discontinuitatea pistelor. "Se poate observa că în Oradea, în ultimii ani, numărul pistelor a crescut considerabil, iar odată cu acestea, şi numărul de biciclişti. Este un lucru bun, dar noi vă recomandăm să folosiţi căşti de protecţie, când vă deplasaţi, şi biciclete echipate corespunzător", a spus unul dintre poliţişti, care a fost completat de colegul lui: "Trebuie să ştii că în trafic situaţia e diferită de cea de la şcoală. La cursuri dacă greşeşti şi ei o notă proastă, poţi să înveţi şi să ţi-o corectezi data viitoare. În trafic ajunge să greşeşti o singură dată pentru că accidentele nu iartă pe nimeni. Vestea bună este că în ultimul timp numărul accidentelor în care au fost implicaţi biciclişti a scăzut foarte mult, mai ales în rândul celor din preuniversitar. Trebuie să ştiţi însă că în Oradea cele mai multe accidente cu biciclişti se produc la viraje, acolo unde şoferii au un unghi de vizibilitate mic şi nu văd bicicliştii şi pe trecerea de pietoni pentru că foarte mulţi biciclişti traversează strada pe bicicletă, în viteză".

"Nu cred în piste trasate cu vopsea pe şosea, pe lângă care trece tirul!"

Despre partea administrativă, amenajarea pistelor pentru biciclişti, a vorbit primarul Ilie Bolojan. "Am încercat să ducem o politică prietenoasă faţă de biciclişti şi, în acelaşi timp, una de descurajare a şoferilor care vin la lucru, în centru, cu maşina. Tocmai de aceea, în zona centrală nu se poate staţiona prea mult cu maşina, iar parcarea este taxată. Avem în proiect două piste mari de biciclete, una de 35 de kilometri, care va lega Oradea de Berettyoujfalu, şi cealaltă din Băile 1 Mai până în Cantemir, în cartierul Nufărul. Vom încerca să le conectăm cu cea de pe malul Pieţei şi cea de pe malul Crişului, aşa încât să se poată ajunge aproape oriunde cu bicicleta. Vreau să vă spun însă că eu nu cred în piste trasate cu vopsea pe trotuarul pietonilor sau în locuri pe lângă care trece tirul. Pistele trebuie construite în zone sigure şi asta se poate face doar în timp", a spus Ilie Bolojan, care a răspuns apoi întrebărilor elevilor. Una dintre ele propunea o campanie de informare şi disciplinare a pietonilor şi şoferilor ca aceştia să înţeleagă că pistele nu sunt nici trotuare şi nici locuri noi de parcat. "Ne vom ocupa şi de asta, dar nu putem pune căruţa înaintea boilor, pentru că riscăm să devenim penibili. Să finalizăm întâi aceste piste şi apoi vom putea pune la punct şi o astfel de campanie", a spus primarul. După discuţiile din amfiteatru, elevii şi profesorii au pornit la o tură a oraşului cu bicicletele, din curtea şcolii. Intitulat "Bike Friendly Youngsters", proiectul este coordonat în România de profesoara Anca Mile, Colegiul "Emanuil Gojdu" fiind singurul participant din ţară. Acesta este realizat în parteneriat cu şcoli din Italia, Turcia şi Polonia, are ca obiectiv încurajarea elevilor să folosească bicicleta ca mijloc de transport urban şi se va încheia în 2014.