Festivităţile dedicate Zilei Oraşului au stârnit interesul orădenilor, care au participat în număr foarte mare la acţiunile organizate de municipalitate. Programul a debutat cu şedinţa festivă a Consiliului Local şi a continuat cu dezvelirea statuii Reginei Maria şi cu depunere de coroane la statuia lui Aurel Lazăr. Invitaţi speciali au fost Principele Radu şi Principele Nicolae ai României, însoţiţi de nepoata Reginei Maria, Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

În mod tradiţional, manifestările dedicate Zilei Oradiei au debutat cu o şedinţă festivă a Consiliului Localc deschisă de primarul Ilie Bolojan şi la care au participat consilierii locali, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Ioan Micula, episcopul ortodox al Oradiei, PS Sofronie Drincec, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, rectorul Universităţii Oradea Constantin Bungău, reprezentanţi ai administraţiei locale, membri ai mediului academic, elevi şi profesori, cadre militare active, în rezervă şi retragere. Familia Regală a României a fost reprezentată de Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae ai României. De asemenea, a fost prezentă la şedinţa festivă a Consiliului Local, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei, nepoată a Reginei Maria şi fiică a Principesei Ileana. Festivitatea a fost deschisă de primarul Ilie Bolojan, care a precizat că "ziua de 12 octombrie este pentru noi o zi de recunoştinţă. Azi comemorăm atât ziua de 12 octombrie 1918, când în casa avocatului Aurel Lazăr, conducerea românilor de pe acest teritoriu a semnat declaraţia de autodeterminare, cât şi ziua de 12 octombrie 1944, când trupele sovietice şi române au eliberat oraşul Oradea. Ne îndreptăm cu recunoştinţă gândul, faţă de toţi aceia care au făcut ceva pentru ca aceste evenimente majore să se înfăptuiască, faţă de liderii politici ai acelor vremuri, dar şi faţă de cei care au căzut pe front în primul şi al doilea război mondial". Au urmat rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, academicianul Ioan Aurel Pop, şi istoricul Barbu Ştefănescu, şeful Şcolii Doctorale a Universităţii din Oradea, care au vorbit despre însemnătatea zilei de 12 octombrie.

Cuvântări şi premieri

"Azi sărbătoriţi Ziua oraşului. Omul are o zi de naştere, comunitatea are o zi de naştere, de exemplu, Oradea-12 octombrie, statul are o zi de naştere. România s-a născut la 10 mai 1866, şi mai apoi întărindu-se ca naţiune şi stat modern pe harta Europei, în 1877 şi 1881", a spus, în cuvântul său, Principele Radu. Acesta a subliniat că faptul că întâlnirea de la Oradea este nu numai inspirată sau patriotică şi democratică, având loc în prezenţa consilierilor aleşi ai urbei, ci are loc şi sub semnul Coroanei, expresia legitimităţii istorice a Statului. Principele Radu al României a subliniat că Oradea nu este doar un oraş romantic, visător şi îndreptat către trecut, ci este una dintre cele mai vibrante urbe din punct de vedere al activităţilor economice, cu o democraţie consolidată, cu lideri apreciaţi chiar şi naţional şi internaţional, un oraş cosmopolit, atât ca spirit cât şi al aşezării geografice. "Cu toate acestea, vă puneţi viaţa sub semnul Maicii Domnului şi al Reginei Maria. Nicăieri în România nu am văzut ceva atât de frumos şi de înălţător. Aceasta este probabil raţiunea pentru care comunitatea dumneavoastră vibrează atât de mult la ceremonia de azi", a spus oaspetele. La încheierea discursului, doi orădeni mai în vârstă din sală au strigat: "Trăiască Regele", "Trăiască monarhia" şi "Monarhia salvează România". În finalul evenimentului, Principele Radu şi Principele Nicolae au premiat 50 de elevi orădeni, împreună cu profesorii lor pregătitori, pentru rezultatele bune la olimpiadele naţionale. Toţi olimpicii au primit diplome şi cărţi, urmând să plece într-o excursie în Bucovina.

Moment emoţionat în Piaţa Ferdinand

Următorul punct din programul manifestărilor de ieri a fost dezvelirea statuii din bronz a Reginei Maria, amplasată de municipalitatea în Piaţa Ferdinand, în faţa clădirii teatrului care îi poartă numele. La eveniment a participat un număr impresionant de orădeni. Festivitatea s-a desfăşurat în prezenţa celor doi principi, a arhiducesei Maria-Magdalena a Austriei, autorităţi judeţene, parlamentari, reprezentanţi ai forţelor armate, orădeni. După momentul dezvelirii statuii în acordurile imnului regal, de către cei doi principi, a rostit o scurtă alocuţiune primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, care a citit pasaje emoţionante din testamentul Reginei Maria, "Ţării Mele şi Poporului Meu" şi a mulţumit sculptorului Dumitru Paina pentru lucrarea care reprezintă "exemplu pentru multe generaţii, a ceea ce înseamnă onoare, onestitate şi interes naţional". De asemenea, a vorbit directorul Muzeului Naţional de Istorie al României, dr. Ernest Oberlander Tîrnoveanu, prin grija căruia a fost adusă, la Oradea, minunata coroană cu care a fost încoronată la Alba Iulia. Dr. Ernest Oberlander Tîrnoveanu a evocat, în cuvântul său, viaţa de excepţie a Reginei Maria, unul dintre acei puţini români care au făcut atât de multe în cursul vieţii pentru ţara lor, de la a descoperi frumuseţea tradiţiilor noastre culturale, până la a apăra cu ferocitatea unei leoaice interesul naţional în momente de mare răscruce. "Astăzi se face şi un mare act de dreptate. După mai bine de 62 de ani, statuia Reginei Maria revine aproape în locul în care a fost ridicată în urmă cu 62 de ani. Este un omagiu pe care orădenii, dar nu numai ei, îl aduc acestei doamne minunate. Regina Maria şi-a depăşit cu mult epoca, având în vedere cât a fost de înzestrată, de modernă, de deschisă spre a câştiga şi pune la locul de cinste femeile în societate", a menţionat directorul Muzeului Naţional de Istorie al României.  La final, cei prezenţi au depus buchete de flori la statuia care o înfăţişează pe Regina Maria ţinând în mână un document şi sigiliul regal ca simboluri ale reuşitelor sale diplomatice în urma căreia Marea Unire din 1918 a fost consfinţită prin Tratatul de la Trianon. După festivitatea dezvelirii statuii, alaiul s-a îndreptat spre Casa memorială Aurel Lazăr, cel în casa căruia de pe strada care astăzi îi poartă numele a fost redactată Declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, actul premergător Unirii de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Aici, oficialităţile au depus coroane de flori, după care s-au îndreptat spre statuia lui Aurel Lazăr, unde a avut loc un scurt ceremonial militar, în cadrul căruia a rostit o alocuţiune Radu Românaşu, cadru didactic la Universitatea din Oradea. Şi aici au fost depuse coroane de flori. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.