Târgul AgroBihor a ajuns la a şaptea ediţie - Cu dedicaţie pentru fermieri
Deschiderea oficială a Târgului AgroBihor a avut loc vineri, 4 septembrie, ora 11.00, la festivitate luând parte prefectul Claudiu Pop, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Avrigeanu, directorul Camerei Agricole Bihor, Marius Ştefan, şeful Direcţiei Agricole, Nicolae Hodişan şi directorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Cristian Buzlea. Peste 100 de firme, asociaţii şi persoane fizice, producători şi comercianţi de utilaje agricole, echipamente, accesorii, crescători de animale, câini de rasă, cultivatori de cereale, legume şi fructe au dat curs invitaţiei organizatorilor. Fermierii bihoreni, dar şi orădenii care au ajuns la Era Park în acest sfârşit de săptămână au putut să viziteze standurile amenajate de participanţi şi să admire cele mai noi utilaje agricole. De altfel, sâmbătă, în jurul orei 11.00, a avut loc o demonstraţie în câmp cu tractoare şi maşini agricole, la care au asistat zeci de fermieri interesaţi de achiziţionarea unor astfel de utilaje. Programul târgului a mai cuprins simpozioane susţinute de cadre universitare de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. Una din atracţiile târgului a fost concertul susţinut vineri, de Cornelia şi Lupu Rednic, care au cântat orădenilor piese din repertoriul recent, dar şi altele mai cunoscute, cum ar fi „Mândruţă cu ochi de mură", „Care frunză pică jos", ori „Să trăia pretinii mei". În deschidere a cântat Grupul vocal „Florile Bihorului", coordonat de Anamaria Gal. De asemenea, amatorii de produse tradiţionale au avut la dispoziţie legume, fructe, miere de albine, uleiuri presate la rece, vinuri, dar şi mici, cârnaţi şi grătare. Totodată, în cortul organizatorilor, puteau fi admirate legume inedite precum roşii galbene, cartofi violeţi, roşii cherry negre, vinete albe, dovleci ornamentali şi castraveţi cu ţepi, aduse de inginerul Szabo Zoltan din grădina proprie din Sîntion. Conform tradiţiei, duminică, în cadrul Târgului AgroBihor, au fost premiate cele mai frumoase exemplare de ovine, bovine şi cabaline expuse în târg.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.