Târgul de Carte Gaudeamus Radio România a revenit în Oradea, în Piața Unirii, deschizându-și ieri porțile pentru toți iubitorii de carte. Orădenii sunt așteptați cu mii de titluri pentru toate vârstele și gusturile, o mare parte dintre acestea fiind apariții recente.

La deschiderea oficială a Târgului Gaudeamus a fost prezent viceprimarul municipiului Oradea, Antonia Nica, alături de Bogdan Roșca, manager general al Radio Cluj și de scriitorul și traducătorul Mircea Pricăjan, redactor al revistei de cultură „Familia”, președintele de onoare al acestei ediții.

„Când vă întâlniți cu cartea, aveți șansa să ajungeți la izvor într-o lume plină de dezinformare”, a spus la începutul evenimentului, Bogdan Roșca.

Viceprimarul Oradiei, Antonia Nica, a spus că succesul târgului este strâns legat de dragostea pentru lectură a orădenilor.

„Nu este puțin lucru să vă avem pentru a zecea oară, un număr rotund, aniversar am putea spune, aici în orașul nostru de pe malurile Crișului Repede. Acest fapt spune despre noi, despre comunitatea orădeană, că suntem încă un oraș în care se citește mult și se citește cu plăcere. Vă găzduim cu mare drag și dorim să știți că orădenii cred încă în carte, în cuvântul scris, că suntem încă nostalgici după mirosul hârtiei și al cărților proaspăt ieșite din tipar”, a spus viceprimarul Antonia Nica.

Președintele de onoare al ediției de anul acesta a spus că este mare lucru că un proiect cultural ajunge la zece ediții. „Târgul nu aduce cărți ci obiecte periculoase care conțin un nucleu care, în contact cu cititorul, explodează. Întradevăr, trăim atâtea vieți câte cărți citim”, a spus printre altele, Mircea Pricăjan, care a subliniat că și-ar dori ca târgul să fie vizita de cât mai mulți elevi.

Ediția orădeană din acest an se desfășoară pe o suprafață 800 mp, cea mai mare de până acum, fiind prezente peste 80 de branduri reunite în 47 de standuri, printre care figurează cele mai prestigioase edituri și agenții de difuzare de carte românească și străină. Oferta editorială este completată cu o generoasă selecție de jocuri educative și muzică de calitate.

Ca și la celelalte evenimente ale Caravanei Gaudeamus Radio România organizate în ultimii ani, toate standurile găzduite în Piața Unirii se regăsesc în format virtual pe website-ul gaudeamus.ro .

Cel mai cunoscut și mai îndrăgit eveniment de acest gen din România a ajuns, cu acest prilej, la ediția cu numărul 144. Palmaresul întregului proiect național, derulat neîntrerupt de postul public de radiodifuziune de trei decenii, include, alături de cele 143 de ediții derulate deja în întreaga țară, peste 3,4 milioane de vizitatori și aproape 15.800 de evenimente editoriale găzduite de Târgul Gaudeamus Radio România.

Vizitatorii sunt așteptați zilnic, între orele 10.00 și 21.00, accesul publicului în cele 16 pavilioane expoziționale care găzduiesc târgul fiind gratuit.

Aflat la cea de-a X-a ediție, evenimentul se desfășoară până pe 19 mai și este organizat de echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, în parteneriat cu Primăria Oradea și Visit Oradea (Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune).