Teatru pentru copii, la Zilele comunei Oșorhei - „Întâmplări pe Insula dorințelor”
Compania teatrală independentă Trendart - Comoara cu povești Oradea prezintă sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17.30, în cadrul Zilelor comunei Oșorhei, spectacolul „Întâmplări pe Insula dorințelor”.
Vor da viață personajelor actorii: Otilia Șandor, Daniel Teszler, Eric Aron și Loredana Ionaș. Regia este semnată de Nora Tiu și Marius Aron. Text original: Emese Csuri. Inginer de sunet, procesare studio: Veres Laszlo. Decor, costume, păpuși: Emese Csuri. Reprezentațiile de până acum ale trupei orădene au fost primite cu bucurie și entuziasm de publicul de toate vârstele din Oradea, județ, dar și din țară.
Ediția cu numărul 11 a Zilelor comunei Oșorhei se va desfășura în perioada 19-21 iulie și va cuprinde un variat program artistic și de divertisment organizat de Primăria comunei Oșorhei și Consiliul Local.
Vineri, 19 iulie, de la ora 15.00, în cadrul festivității de deschidere, vor fi premiați cei mai buni elevi din comună. Totodată, vineri și sâmbătă, vor urca pe scenă artiști din lumea muzicii etno și a muzicii ușoare. Cornel Borza alături de Ioana Pricop, Larisa Chirodea și Claudiu Borza sunt capetele de afiș ale primei zile pentru ca sâmbătă, 20 iulie, să concerteze, într-un show incendiar, trupa Talisman. De asemenea, Beyond And Back va susține un recital cu îndrăgite hituri rock-pop. Larisa Oneț, finalista Next Star, va încânta din nou publicul de acasă, iar Simona Brișcan va susține un recital pe ritmuri reggae. Ziua de duminică, 21 iulie, este rezervată, în exclusivitate, muzicii populare, cu vedete de la mic la mare, printre care Adrian Stanca și Mirela Mănescu, show-ul fiind încheiat Zbicii și Corina Szatmari.
Nu va absenta nici anul acesta concursul de atelaje, unul dintre cele mai puternice organizate în România în acest an. Concursul Internațional de Atelaje de la Oșorhei va avea loc anul acesta în luna august, pe Pășunea Berkes. În fiecare dintre cele trei zile de concurs, competiția va începe la ora 11.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.