Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria s-a întors de curând de la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de teatru din țară: Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova, ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție, unde a participat cu spectacolul „În inima nopții - Episodul Macbeth”, scenariu după William Shakespeare, de Gavriil Pinte, cu inserții din George Banu și Monique Borie, în regia lui Gavriil Pinte.

 

Spectacolul trupei orădene s-a jucat vineri, 27 aprilie, pe scena mobilă amplasată în Piața Mihai Viteazul, de la ora 21.30, și a înregistrat un real succes. Spectatorii ne-au bucurat atât prin numărul mare cu care au fost prezenți, cei care nu au mai avut locuri în gradene urmărind spectacolul cu același entuziasm din jurul scenei, cât și prin aplauzele necontenite cu care au răsplătit actorii la finalul reprezentației.

De asemenea, la spectacol a fost prezent un număr impresionat de critici și personalități teatrale - dintre care îi amintim pe Maria Zărnescu, Octavian Saiu, Mircea Morariu, Mariana Ciolan, Ludmila Patlanjoglu, Ion Parhon, Emil Boroghină - invitați din străinătate, regizori și membri ai trupelor participante, și invitați speciali ai festivalului. La premieră a fost prezent și marele teatrolog George Banu, care a colaborat cu regizorul Gavriil Pinte la realizarea scenariului spectacolului „În inima nopții - Episodul Macbeth”. Reacția lor a fost una pozitivă, aplaudând și felicitând echipa pentru realizarea proiectului.

Nu este prima participare a Teatrului Regina Maria la festivalul craiovean, care se bucură de renume mondial. La ediția a X-a am avut onorarea să participăm cu spectacolul „În inima nopții - Episodul Lear”, care s-a bucurat la rândul său de succes. Iar, ca un început de tradiție, ambele spectacole, atât „Episodul Lear”, cât și „Episodul Macbeth”, au avut premiera în cadrul acestui festival. Spectacolul s-a bucurat de aprecierea publicului, dar şi de feed-back-uri pozitive din partea criticilor.