Timp de două zile - Oradea a fost capitala dansului sportiv
Sâmbătă şi duminică, Oradea a devenit capitala dansului sportiv, cu ocazia organizării celei de-a VI-a ediţii a Concursului Internaţional de Dans Sportiv, intitulat „Varadinum Dance Festival 2011", eveniment organizat de Clubul de Dans Sportiv „Stephany" din Oradea, prin Noemi şi Istvan Toth, multipli campioni ai României la dans sportiv şi conducători ai Clubului. Concursul s-a desfăşurat pe diferite categorii de vârstă, atât pentru copii, cât şi pentru tineret şi adulţi, iar 14 arbitri internaţionali din 13 ţări, precum şi 30 de arbitri din România au urmărit atent evoluţia dansatorilor. 500 de perechi, însemnând 1.000 de sportivi, din 23 de ţări ale Europei (Albania, Austria, Bulgaria, Belgia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Franţa, Grecia, Polonia, Ungaria, Moldova, Germania etc.) au concurat, în cadrul competiţiei, la secţiunile latino şi standard. CDS Stephany a avut 20 de perechi participante la concurs, printre care s-a aflat şi perechea formată din Cseke Zsolt şi Ioana Degău, care se situează pe locul 67 din 3.500 de perechi în ierarhia mondială. Astfel, orădenii au avut ocazia să fie prezenţi la o competiţie unde arta şi sportul şi-au dat întâlnire într-un regal de dans. Şi de această dată, dansatorii s-au remarcat prin multă eleganţă şi rafinament, reuşind să impresioneze publicul prezent prin mişcările şi dansurile prezentate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.