Centrul istoric al orașului Oradea se va transforma într-o scenă vie și dinamică, în perioada 10-12 octombrie, cu prilejul Toamnei Orădene, (Festifall 2025).

Evenimentul va aduce în prim-plan concerte cu artiști consacrați, spectacole de stradă, proiecții multimedia, activități pentru copii și evenimente culturale diverse, transformând centrul istoric al orașului într-o scenă vie și dinamică.

„Oradea Festifall este evenimentul cel mai important al agendei orădene, care va avea loc în 10, 11 și 12 octombrie. Ne dorim, și cu această ediție, la fel ca și cu edițiile din anii anteriori, să aducem comunității de orădeni, dar și vizitatorilor, în număr tot mai mare, concerte inedite și activarea unor noi zone din oraș”, a spus, într-o conferință de presă, Alexandru Chira, directorul general Visit Oradea.

Una dintre aceste noutăți este Piațeta Independenței, care devine pentru prima dată un spațiu central al festivalului. „O dorință de-a noastră a fost să folosim și noua Piațetă a Independenței, pe care anul trecut am folosit-o parțial, fiindcă încă era în desfășurare șantierul. Dar, anul acesta, Piațeta Nouă va fi locul de întâlnire pentru comercianți, spectacole de dans, concerte și diferite activități pentru copii”, a adăugat Chira.

Evenimentul aduce o ofertă generoasă de gastronomie, comerț și divertisment.

„În ceea ce privește vendorii sau comercianții care vor participa la eveniment, avem cel puțin 45 de food-truckuri, patru standuri dedicate cafelei de specialitate, patru baruri, 23 de standuri închiriate pentru produse de tip artizanat, suveniruri, cadouri și jucării, precum și 23 de căsuțe închiriate pentru decorațiuni și obiecte de artizanat. Vor fi și atracții pentru copii, iar noi ne dorim foarte mult să aducem și roata panoramică”, a precizat directorul general Visit Oradea.

Astfel, vizitatorii vor avea la dispoziție atât experiențe culinare variate, cât și posibilitatea de a descoperi produse artizanale și cadouri de sezon.

Un alt punct de atracție al ediției din acest an îl constituie proiecțiile spectaculoase de videomapping.

„Vom reactiva și vom refolosi fațada celor mai importante clădiri din oraș. Este vorba despre Palatul Vulturul Negru, unde, în prima și în a doua seară, va avea loc un impresionant spectacol de videomapping, care se va desfășura în multiple reprize, astfel încât publicul să se bucure în număr cât mai mare. Este un spectacol complex de videomapping și multimedia, realizat împreună cu Mindscape Studio, cea mai importantă companie de acest tip de show-uri din România și din această zonă a Europei. Spectacolul trece prin cele mai importante momente din istoria orașului, până în contemporan”, a subliniat Alexandru Chira.

Program pentru toate vârstele

Pe lângă concertele cu artiști români și internaționali, Oradea Festifall 2025 va include: spectacole de stradă cu trupe artistice, balet aerian și show-uri de percuție luminoasă, evenimente sportive pe Crișul Repede (caiac, rafting), ateliere educative și activități pentru copii,

teatru și dans, în colaborare cu instituțiile culturale ale orașului, acces gratuit la obiectivele turistice administrate de Oradea Heritage, precum Cetatea Oradea, turnul Primăriei și sinagogile.

Festivalul se va încheia în seara de duminică, 12 octombrie, cu un spectacol grandios de drone și focuri de artificii deasupra Pieței Unirii, oferind participanților un moment memorabil.