Tradiţii catolice de Sf. Cristofor, patronul călătorilor: Asigurare de accidente la botul calului putere
Zeci de şoferi, începători sau mai experimentaţi, au participat ieri, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Cristofor, patronul călătorilor, la slujba de sfinţire a autoturismelor personale. Evenimentul, desfăşurat în curtea Catedralei Romano-Catolice din Oradea, a avut loc după săvârşirea sfintei liturghii de la ora 18.00 şi a celei de la ora 21.00.
Ieri, Biserica romano-catolică l-a sărbătorit, ca în fiecare an pe data de 24 iulie, pe Sfântul Cristofor, patronul călătorilor, fiind unul dintre cei mai importanţi dintre cei 14 sfinţi care îi însoţesc pe cei care călătoresc. Imaginea sa este purtată cu precădere de către conducătorii de automobile şi motociclişti. El s-a convertit la creştinism după ce a ascultat învăţăturile unui călugăr pe nume Babylas. Cristofor a crezut că Domnul nostru este cel mai puternic dintre toţi, mai puternic decât orice om, atât de puternic încât şi satana se teme de El. Conform unei legende, într-o zi unul dintre cei care doreau să treacă râul era un copil. L-a luat în spate şi a început să treacă râul, dar cu fiecare pas Cristofor simţea pe umeri o greutate tot mai mare, încât se temea chiar să nu cadă în râu să se înece. Copilul s-a prezentat apoi ca fiind Iisus, iar greutatea mare a explicat-o prin greutatea lumii pe care El o poartă pe umerii săi. Conform martirologiului roman, Cristofor ar fi murit ca martir în timpul persecuţiei împăratului Decius, fiind străpuns de săgeţi după ce nu a murit în foc.
Ieri, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Cristofor, începând cu ora 18.00, respectiv 21.00, la Catedrala romano-catolică din Oradea, vicarul general monseniorul Fodor József a rostit, după sfintele liturghii, o binecuvântare pentru toate autovehiculele din faţa bisericii şi din parcarea de pe strada Şirul Canonicilor. Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă din partea şoferilor, care au venit fie cu autoturismul personal, fie cu alte mijloace de transport. „Este prima dată când vin. Eu am împlinit de curând 18 ani, iar carnetul l-am obţinut în luna mai a acestui an. Este o tradiţie în familie. Părinţii veneau şi nu au avut niciun accident", ne-a declarat tânărul Szabo Roland. Vicarul general monseniorul Fodor József, după ce a rostit o rugăciune pentru toţi cei prezenţi la slujbă, însoţit de ajutoarele bisericeşti, a trecut pe la fiecare maşină parcată în curtea Catedralei, sfinţind atât cheile întinse de proprietar, cât şi autoturismul în sine. „De cinci ani venim la această sărbătoare. Alt ajutor decât de la Dumnezeu nu avem, iar credinţa noastră este că ne va apăra de accidente. Până acum nu am avut parte de astfel de lucruri nefericite", ne-a declarat Nagy Elisabeta.
Monseniorul Fodor József a ieşit şi în stradă, acolo unde de-a lungul Şirului Canonicilor alţi zeci de şoferi, de toate religiile şi naţiile, aşteptau bunecuvântarea sfântă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.