Tragedie în Oradea - Un alpinist utilitar a murit după ce a căzut de la etajul zece
Un bărbat în vârstă de 59 de ani şi-a pierdut viaţa, ieri, după ce a căzut de la etajul zece al unui bloc. Victima era alpinist utilitar şi lucra la demontarea unui panou publicitar montat pe un bloc situat pe strada Corneliu Coposu din Oradea.
Tragedia s-a produs în jurul orei 10.00, ieri dimineaţă. Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, din Tileagd, lucra la demontarea unui panou în cartierul Rogerius când s-a întâmplat nefericitul accident. “Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost sesizat, printr-un apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat a căzut de la înălţime. La faţa locului a fost mobilizat de urgenţă un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, care, din nefericire, nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, medicul constatând decesul acestuia”, a precizat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU “Crişana”. Ulterior, la faţa locului a fost mobilizată şi autospeciala cu scară de lucru la înălţime, pompierii acţionând pentru demontarea panoului publicitar la care lucra alpinistul şi îndepărtarea riscului ca acesta să se prăbuşească. La locul producerii tragediei au ajuns şi poliţiştii şi criminaliştii care au început o anchetă în acest caz. “Poliţiştii de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Criminalistic au efectuat cercetarea la faţa locului în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs nefericitul incident. De asemenea, au fost sesizaţi şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă. Cauza exactă a morţii urmează să fie stabilită în urma efecutării necropsiei”, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.