Teatrul Regina Maria a fost, pentru o seară, locul de întâlnire al asistenţilor medicali şi al medicilor participanţi la conferinţa internaţională "Trecutul şi Prezentul Asistenţei Medicale Orădene", veniţi să asiste la decernarea premiilor Mozes şi Marta Buteanu, acordate pentru rezultate deosebite în asistenţa medicală, respectiv pentru contribuţia la sistemul medical din Oradea. 

Timp de două zile, vineri, 11 mai, şi sâmbătă, 12 mai, la Hotelul Ramada din Oradea s-a desfăşurat conferinţa internaţională "Trecutul şi Prezentul Asistenţei Medicale Orădene", prin care s-a dorit închegarea unui parteneriat între consiliile locale, spitale, Universitatea din Oradea, Colegiul Medicilor şi al Farmaciştilor, în scopul de a face faţă  concurenţei care va apărea pe piaţa medicală odată cu liberalizarea serviciilor medicale prevăzute în Noua Lege a Sănătăţii. La conferinţă au participat peste 220 de persoane, dintre care 120 de doctori şi 100 de asistenţi medicali. Cea mai mare parte a lucrărilor au avut loc la Hotelul Ramada, însă sesiuni ştiinţifice au fost susţinute şi la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteau" şi la Centrul de Transfuzie Saguină. Conferinţa internaţională s-a încheiat sâmbătă seara, de Ziua Mondială a Asistenţei Medicale, la Teatrul Regina Maria, unde au fost decernate premiile Mozes pentru rezultate deosebite în asistenţa medicală. Premiul a fost înfiinţat anul trecut la iniţiativa Fundaţiei Partium şi a senatoului Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii, acesta din urmă fiind prezent la ceremonie. "Dacă anul trecut a fost un început de drum, acum putem vorbi deja de o tradiţie", a afirmat Cseke, referindu-se la faptul că este al doilea an în care se acordă acest premiu. La eveniment a fost prezent şi fiul doctorului Mozes Carol (cel care a dat numele premiului) - dr. Gabriel Mozes, venit special de la Israel pentru a participa la această manifestare. El le-a vorbit, cu multă emoţie, celor prezenţi despre tatăl său, care a fost medic diagnostician de excepţie şi un profsor cu simţ pedagogic înăscut, fiind promotorul învăţământului sanitar bihorean. Premiul pentru întreaga carieră i-a revenit asist. Lelia Andru, din Oradea, care a fost îndrumătoare pentru 40 de generaţii de asistenţi medicali care au trecut la Şcoala postliceală "dr. Carol Mozes". De asemenea, au mai primit premiul Mozes următoarele: Rodica Bunuşiu - asistentă şefă la secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Oradea, Nagy Anna Ecaterina - asistentă la Spitalul Municipal dr. Gavrilă Gurteanu din Oradea, asist. Bihari Irma - din Borş, asist. Peter Piroska Eva - Marghita, Gozner Ecaterina - asistentă şefă la Blocul Operator de la Ginecologie din Spitalul Judeţean Satu Mare. S-a mai acordat premiul dr. Marta Buteanu, decernat pentru prima dată, care recompensează contribuţia la sistemul medical din Oradea. Premianţii au fost: prof. dr. docent Ioan Pop de Popa, fondatorul chirurgiei cardiovasculare din România, dr. Paulina Elena Mircea, dr. Anemarie Zadler şi dr. Nicoară Sasu.  Manifestarea a fost organizată de Fundaţia pentru Sănătate, în colaborare cu Universitatea din Oradea - Facultatea de Medicină şi Farmacie, Colegiul Medicilor din Românoia, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.