Cei 114 elevi de clasa a VIII-a de la Şcoala Gimnazială Dacia din Oradea au trăit, ieri, emoţii mari cu ocazia festivităţii de absolvire a ciclului gimnazial. Evenimentul, la care au participat profesori, părinţi, prieteni şi alţi apropiaţi, a avut loc în curtea instituţiei de învăţământ. Cu acest prilej, au fost premiaţi şi elevii care au obţinut rezultate bune la concursurile şi olimpiadele şcolare în acest an.

 

Bucurie şi entuziasm, pe de o parte, nostalgie, pe de altă parte, au fost sentimentele care i-au încercat pe cei 114 elevi din cele cinci clase de a VIII-a de la Şcoala Gimnazială Dacia. Ziua de ieri a fost pentru ei ultima petrecută în şcoala în care majoritatea au învăţat timp de opt ani, alături de dascălii care le-au pus condeiul în mână, de colegii care între timp le-au devenit poate cei mai buni prieteni. Le-au fost alături în această zi importantă diriginţi, dascăli, părinţi, fraţi, precum şi rude sau prieteni. La festivitate au mai participat inspectorul şcolar general adjunct, Alin Novac Iuhas, şi deputatul Ioan Cupşa, ambii şi în calitate de părinţi. „De-a lungul celor patru ani, Şcoala Gimnazială Dacia şi-a câştigat un loc de frunte în învăţământul bihorean şi nu numai. Vă îndemn şi pe voi ca la examenul de evaluare naţională care vă stă în faţă să daţi tot ceea ce aveţi mai bun. Le mulţumesc tututor cadrelor didactice pentru munca şi efortul depus în formarea voastră. De asemenea, aveţi şansa de a avea alături nişte părinţi minunaţi, am găsit în ei un sprijin de nădejde. Vă mulţumim dragi părinţi că aţi avut încredere în noi”, le-a transmis elevilor prof. Simina Diana, directoarea adjunctă, în absenţa directorului Florian Hava, plecat în interes de serviciu la Satu-Mare. Nu numai absolvenţii au avut emoţii, ci şi inspectorul şcolar general Alin Novac Iuhas, care a dezvăluit că este prima sa promoţie de absolvenţi la această şcoală. „Cel mai de preţ dar pe care vi-l lăsăm este educaţia primită la şcoală şi în familie. Se încheie o etapă pentru voi, dar se deschide alta, la fel de frumoasă. Este finalul a patru ani de gimnaziu, patru ani de acumulări, patru ani de cunoaştere. Să nu vă abateţi de la educaţie. Sunt sigur că veţi reprezenta cu cinste numele şcolii oriunde vă veţi duce", a declarat Alin Novac Iuhas. În continuare, a venit rândul elevilor să transmită mesajul lor la finalul acestor ani frumoşi. Trei dintre ei au reuşit performanţa de a obţine media 10 pe cei patru ani de gimnaziu, fiind vorba despre Ioana Baciu şi Alexandra Ciurba (clasa a VIII-a B) şi Ariana Stănescu (clasa a VIII-a C). „Din toamnă vom păşi cu emoţii pragul liceului, dar ne vom gândi cu emoţie la dascălii care ne-au pus condeiul în mână şi ne-au învăţat să preţuim valorile neamului românesc. Le mulţumim pentru acest lucru”, a spus eleva Alexandra Ciurba. Festivitatea a continuat cu predarea cheii succesului de către elevii de clasa a VIII-a către colegii lor mai mici, de clasa a VII-a, după care a avut loc premierea elevilor care au obţinut rezultate deosebite la concursuri şi olimpiade şcolare. Şi nu au fost puţini...

 

Peste 2.000 de premii

În acest an şcolar, elevii de la Şcoala Dacia au obţinut nu mai puţin de 2.156 de premii la concursuri şcolare, dintre care 599 premii I, 557 premii II, 620 premii III, 212 menţiuni, 93 premii performer, 73 de premii de excelenţă, 2 premii speciale. La toate acestea se adaugă 48 de premii şi menţiuni la olimpiade şcolare. Şase dintre elevi au participat şi chiar au obţinut premii la etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare, şi anume: Andrei Ionescu (clasa a VIII-a C) - medalie de bronz la Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică (prof. coordonator Valentina Matei), Mihai Cherecheş (clasa a VIII -a C) - premiul special pentru cea mai bună lucrare practică şi pentru rezultate deosebite la Olimpiada Naţională de Geografie (prof. coordonator Gabriela Velimirovici), Cristian Ban (clasa a VIII-a A) - premiul I la etapa naţională a Olimpiadei de Geografie "Terra" (prof. coordonator Gabriela Velimirovici), Carla Groza (clasa a V-a D, prof. coordonator Adriana Bindea) a participat la Olimpiada Naţională de Tehnologie, iar Nagy Robert (clasa a VIII-a B) şi Cristian Galchiş (clasa a VIII-a C), coordonaţi de prof. Valentina Matei, au participat la Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică. Aceştia au primit din partea şcolii premii în bani în sumă de 250, respectiv 200 lei, precum şi cel mai recent număr al revistei şcolii, "Ecouri". O altă reuşită importantă este cea a elevului Luca Ardelean, din clasa a III-a B (învăţător Diana Zlibuţ), care a obţinut marele premiu la concursul naţional de matematică Lumina Math şi va pleca în Tabăra de la Poligrafu, oferită de organizatori elevului de pe primul loc.

 

Performanţă în sport

Şi echipa de baschet a şcolii, coordonată de prof. Alexandra Zamfir, se poate mândri cu o performanţă importantă, şi anume locul I la municipiu şi judeţ la Olimpiada Gimnaziilor, şi locul II la etapa pe zonă desfăşurată la Sighet. Elevii care au reprezentat şcoala şi judeţul nostru sunt: Vlad Marinău - căpitan - clasa a VIII-a D, George Vicaş - clasa a VIII-a A, Paul Ghib - clasa a VII-a D, Paul Bembea - clasa a VII-a D, Bogdan Creţ - clasa a VII-a D, Radu Sburlea - clasa a VII-a D, Gabriel Pop - clasa a VII-a B, Victor Lunca - clasa a VII-a B, Eduard Foltuţ - clasa a VI-a E, Patrick Tocuţ - clasa a VI-a A, Andrei Galchiş - clasa a VI-a A, Tudor Cuc, Tudor Zoicaş, Mihai Cherecheş şi Cristian Galchiş (clasa a VIII-a C). De menţionat că aceşti elevi au obţinut şi locul III la Campionatul Naţional de baschet şi au rezultate foarte bune şi la cluburile la care activează. De asemenea, echipa de handbal a Şcolii Dacia, coordonată de prof. Costel Ene, a obţinut locul al II-lea la etapa pe zonă şi locul I la etapa pe judeţ. Mai mult, elevi din clasa a VI-a şi a VII-a au participat la Campionatul Naţional de Baschet, unde au obţinut locul II. Aceştia sunt: Bogdan Creţ - clasa a VII-a D, Bogdan Mitrea - clasa a VII-a B, Alex Novac Iuhas - clasa a VI-a A, Raul Buzguţa - clasa a VI-a A, Andrei Galchiş - clasa a VI-a A, Andrei Caba - clasa a VI-a C, Denis Pătcaş - clasa a VI-a C şi Eduard Foltuţ - clasa a VI-a E. Tuturor, felicitări şi mult succes în continuare.