La începutul săptămânii, elevii clasei a XII-a F de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" au luat parte la o festivitate specială, dedicată "ultimului sunet de clopoţel. După patru ani în care, absolvenţii au primit premii, a venit rândul ca şi profesorii care le-au îndrumat paşii să fie premiaţi.

Evenimentul a avut loc în Sala Festivă a  Colegiullui Naţional "Mihai Eminescu", la el participând atât elevi şi profesori, cât şi părinţii şi rude ale absolvenţilor. Un moment special l-a constituit discursul ţinut de dirigintele clasei,Vasile Marinescu urmat de înmânarea premiilor. Toţi profesorii care le-au îndrumat paşii au fost premiaţi, printre ei aflându-se: Kelemen Erzsébet, Florica Chiscoci, Ramona Tătar, Dumitru Chifiriuc şi Cristina Marian. Alături de cadrele didactice, în frunte cu şeful clasei, Laurenţiu Lazăr, elevii au primit şi ei diplome speciale. Un alt moment deosebit a fost cel în care toţi cei prezenţi au urmărit un filmuleţ cu momente haioase din vieţile absolvenţilor, moment urmat de înmânarea simbolică a cheii unei noi generaţii. Şi finalul a fost unul impresionant, elevii luându-şi adio de la Colegiu printr-un cântec cu mesaje de mulţumire faţă de profesori şi părinţi.