Un eveniment ajuns la cea de-a patra ediţie - Întâlnirea țiterașilor la Oradea
Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de țiteră “Húrnyűvő” s-a desfășurat vineri, 28 octombrie, în Sala de concerte “Enescu-Bartok” a Filarmonicii de Stat din Oradea. Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, în colaborare cu Filarmonica Oradea.
La această ediție a festivalului au participat: formația „Bartók Béla” din Valea lui Mihai, formația „Bors-szem” din Borș, formația de țiteră a Bisericii reformate din Diosig, formația „Tücsök” din Oradea, precum și interpreți din Cetariu, Târgușor și Curtuișeni. “Evenimentul este un fel de întâlnire a țiterașilor, care se reunesc, acum, pentru prima oară, la Oradea. Până acum, festivalul se ținea în județ, ultima ediție desfășurându-se în Biharia”, ne-a declarat Mircea Jacan, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor.
Scopul evenimentului a fost păstrarea tradiției, dar și promovarea instrumentului, țitera fiind un instrument pe care copiii îl pot învăța foarte ușor.
Țitera este un instrument muzical cu corzi și cutie de rezonanță, la care se cântă ținând-o pe genunchi sau pe masă. Instrumentul a dispărut aproape complet din muzica populară românească, dar este încă foarte răspândit în Ungaria și Bulgaria.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.