Un mărţişor oferit din inimă
Cu ocazia zilei de 1 martie, micuţii de la Centrul Cuore s-au transformat în vestitori ai primăverii. Astfel, copiii au împărţit mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor are au trecut ieri prin Centrul Oradiei.
Astfel, toate doamnele şi domnişoarele care au trecut pe lângă grupul copiilor au primit mărţişoare şi urări din partea celor mici. "Copiii, sub coordonarea profesorilor, au realizat şi de această dată felicitările pentru mărţişoare. Cu aceste simboluri ei au vrut să transmită mesajul lor pentru începutul noului anotimp", ne-a declarat Daniela Creţ, coordonator al Centrului Cuore. Aceasta susţine că aceste acţiuni se doresc a fi şi o ocazie de promovare a centrului şi a serviciilor acestuia. Centrul Temporar pentru Copii "Cuore" este un serviciu pentru protecţia copilului, a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere, socializare, consiliere şi dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.