Un nou termen pentru inaugurare: 30 septembrie - Pod lansat la apă
Odată cu lansarea primelor tronsoane ale tablierului metalic aparţinând noului pod peste Crişul Repede, în zona Dragoş Vodă-Făcliei, lucrările de amenajare a noii contrucţii se aproprie de finalizare. Noul termen angajat de antreprenorul lucării pentru inaugurarea podului este 30 septembrie.
Ieri, au demarat, cu o întârziere considerabilă de aproape un an, procedurile de lansare a tablierului de oţel de pe malul drept pe malul stâng al Crişului Repede. Noul pod are o lungime de 80 de m şi o lăţime de 12 m. În prima etapă, au fost turnate cele două culei şi cele două pile, după care s-a trecut la sudarea celor 16 tronsoane, de diferite mărimi, a tablierului metalic, care are 420 de tone. Până în prezent, s-a reuşit sudarea primelor zece tronsoane, acestea fiind ieri, împinse spre celălalt mal. "În cursul zilei de azi (ieri - n.n.), se va încerca lansarea prin împingere a tablierului metalic sudat în proporţie de 60%. În următoarele trei săptămâni, va începe sudarea şi celorlalte şase tronsoane, după care se vor lansa şi ele, prin aceeaşi procedură", ne-a declarat Ştefan Roşca, reprezentantul Construcţii Bihor. Tehnica de împingere este una specială şi presupune montarea unor şine, respectiv a unei grinzi de ghidaj, precum şi a unor pompe hidraulice, care, cu ajutorul presiunii, mută tablierul câte 35 de cm odată. Până la final, vor fi necesare peste 240 de astfel de mişări. Odată fixat pe poziţie, peste tablier vor fi montate plăcile prefabricate, se va turna structura de beton de 20 de cm, apoi mixtura asfaltică. În momentul finalizării construcţiei podului, programată pe 30 septembrie, Primăria Oradea va trebui să demareze lucrările de construcţie a rampelor de acces, respectiv a sensurilor giratorii de pe Dragoş Vodă şi Făcliei. Acest proiect se va executa în baza contractului nr. 261.764/10.11.2011, care se ridică la valoarea de 2.092.042, 62 lei (fără TVA), în care executanţii lucrării sunt S.C. Construcţii Bihor în asociere cu S.C. Drumuri Orăşeneşti. "Acest proiect al municipalităţii presupune mai multe lucrări. Astfel, vor fi realizate: două rampe de acces în lungime totală de 163 m - cu lăţimea carosabilului de 7 m, două trotuare cu lăţimea de 2 m, reţea de canalizare pluvială în lungime de 200 metri liniari. Totodată, vom realiza iluminatul public (reţea de iluminat şi 9 stâlpi) şi pasajul pietonal la rampă mal drept, în lungime de 32 metri şi 5,5 m lăţime", a precizat viceprimarul Mircea Mălan.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.