Consilierii judeţeni au aprobat ieri, în şedinţa ordinară, sumele aferente lucrărilor de amenajare a Centrului Naţional de Informare Turistică Bihor. Proiectul va fi depus spre finanţare în cadrul Axei prioritare 5 din Programul Operaţional Regional, judeţul Bihor având obligaţia să contribuie doar cu o finanţare de 2% din valoarea proiectului.

Conform studiului de fezabilitate, valoarea investiţiei se ridică la suma de 1,7 milioane de lei. Potrivit raportului de specialitate, imobilul care va fi repartizat acestui Centru este cel de pe strada Patrioţilor nr. 2, acolo unde Teatrul de Stat Oradea are Sala Studio şi mai multe depozite, inclusiv garsonierele actorilor. Spaţiile destinate Centrului de informare turistică sunt cele dinspre Hotel Astoria, parterul, mezaninul şi etajul. Proeictul prevede inclusiv transformarea Sălii Studio şi amenajarea ei. "Sala Studio va continua, după finalizarea investiţiei, să fie gazda unor spectacole de teatru. În acelaşi timp, aici vor putea fi vizionate filme de prezentare a destinaţiilor turistice din Bihor", ne-a declarat Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat Oradea. În prezent, în spaţiile care vor fi afectate Centrului funcţionează arhiva Teatrului, iar într-o altă încăpere sunt depozitate decorurile. Imobilul de pe strada Patrioţilor nr. 2 mai găzduieşte şi garsonierele actorilor, care nu vor face obiectul noilor transformări. Totodată, aici CJ Bihor, proprietarul clădirii, mai deţine câteva spaţii goale la parter, care, la rândul lor, ar putea fi valorificate. În vederea amenajării centrului vor fi demarate lucrări de reparaţii capitale şi de recompartimentare a spaţiilor interioare, dar şi de renovare a faţadei exterioare.

Pe perioada în care se vor desfăşura lucrările de amenajare a Centrului, va trebui găsită o altă locaţie pentru piesele care sunt puse în scenă la Sala Studio. Asta în condiţiile în care cealaltă scenă de la Teatrul de Stat va fi indisponibilă în următoarele 10 luni.