Un spectacol pentru cele mai dragi fiinţe - 'E ziua ta, mămico, în dar ţi-am adus inima!'
Prichindeii coordonaţi de educatoarele de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 41 au sărbătorit ieri ziua de 8 Martie. Instituţia orădeană de învăţământ a continuat şi în acest an tradiţia de a organiza serbări-surpriză pentru mămicile zecilor de preşcolari.
Entuziasmul, emoţia, frumuseţea copilăriei, puritatea declaraţiilor de dragoste au constituit "mărţişoarele" şi felicitările speciale pe care mama fiecărui micuţ al grădiniţei le-a primit de Ziua Mamei, în timpul unei serbări susţinute de copiii fiecărei grupe de preşcolari într-un decor de basm, care i-au făcut şi pe cei mari să se bucure de lumea copilăriei. Programul artistic, pregătit de educatoarele: Mărioara Iancu, Mihaela Dance, Raluca Mărcuş, Floare Chişbora, Lia Junc, Florentina Puşa, Maria Trip, Ecaterina Grecu, Anca Mihoc şi Irina Costin, a constat într-un minirecital de poezii, cântece şi dansuri care au stârnit bucuria şi admiraţia părinţilor, bunicilor şi rudelor, care au venit în număr mare pentru a-şi vedea odraslele în cadrul unui spectacol dedicat Zilei de 8 Martie. "Scopul acestui eveniment, pe care îl organizăm în fiecare an de Ziua Femeii, este de a sensibiliza copiii în vederea dezvoltării dorinţei de a dărui. Ei au pregătit, sub îndrumarea educatoarelor, câte o felicitare şi un mărţişor pictat de mânuţa lor", a precizat directoarea GPP nr. 41, Elisabeta Varga. Aceste felicitări conţin şi legende ale primăverii, povestea ghiocelului şi poezii de primăvară sau cele dedicate mamei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.