UNIFEST. Distracţie gratis, nu degeaba! Începând de astăzi, la Oradea
Uniunea Studenţilor din România (USR) organizează cea de-a XVI-a ediţie a celui mai mare festival cultural studenţesc din România, intitulat UNIFEST. Din 2001, deviza acestuia este „distracţie gratis, nu degeaba!”. UNIFEST se desfășoară simultan în toate cele peste 20 de centre universitare membre ale Uniunii Studenților din România, timp de 11 zile, mai exact în perioada 3-13 noiembrie.
Importanţa educaţiei formale nu este contestată, însă, în completarea ei, cea non-formală va avea un loc de cinste în perioada aceasta şi va fi reprezentată printr-o serie de competiții sportive, seară de film, dar și campanii de informare a populației.
Deschiderea oficială a festivalului în Oradea va avea loc vineri, 3 noiembrie 2017, începând cu ora 13.00, în Piața Unirii. Pentru a marca așa cum se cuvine importanța proiectului UNIFEST, voluntarii tuturor asociațiilor studențești implicate vor derula un Flashmob la care toți cei interesați sunt invitați să participe.
În perioada celor 11 zile de festival studenții pot participa gratuit la o serie de activități menite să promoveze cultura, educația formală și non formală, creativitatea, spiritul civic, sănătatea și sportul.
Activitățile și manifestările care vor avea loc în cadrul festivalului UNIFEST sunt variate și acoperă o gama vastă de interes public. Fiecare asociație studențească va derula două activități, iar programul este următorul: Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea (ARDT) pregătește pentru perioada 6-10 noiembrie o campanie de promovare a proiectului StudPass Card, în campusul Universității din Oradea, prin care urmăresc să promoveze un card cu ajutorul căruia posesorii lui obțin discount-uri avantajoase la anumite produse și servicii.
În același timp, pentru a începe săptămâna în forță, Asociația Studenților Economiști din Oradea pregătește „ASEO Movie Nights”, o activitate prin care organizatorii doresc să reunească un număr cât mai mare de studenți, în incinta localului din campusul universitar, pentru a viziona un film și, totodată, pentru a comunica și a descoperi personalități diferite. Astfel, dacă sunteți curioși care este filmul ales, tinerii economiști vă invită să le fiți alături luni seara, începând cu ora 18.30.
Cea de-a doua zi de festival, marți, 7 noiembrie, aduce un Quiz Event, respectiv un concurs de cultură generală. Prin participarea la această activitate, membrii Asociației de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea urmăresc să formeze echipe de câte 2-5 studenți, care să demonstreze că informațiile învățate în băncile facultății nu sunt de prisos.
Pentru ziua de miercuri, 8 noiembrie, Asociația Studenților Economiști a pregătit o nouă ediție a evenimentului „Forumul Antreprenorial”, dedicat, în primul rând, studenților economiști, însă sunt invitați toți cei care doresc să cunoască cu adevărat viața unui om de business.
„Fiecare invitat își are propriile trăiri, idei și concepte despre viață și despre business-ul pe care îl conduce, astfel, tinerii participanți își pot contura o nouă perspectivă asupra ceea ce vor întâmpina în viața ce-i așteaptă. La această ediție a evenimentului, invitatul este unul deosebit, care vă va stârni interesul încă de la primele sale cuvinte rostite”, ne asigură organizatorii.
Uniunea Studenților din Oradea (USO) pregăteşte pentru ziua de joi o întâlnire între studenții actuali ai Universității și foștii studenți, pentru ca aceștia din urmă să le împărtășească din experiența lor.
La finalul zilei se dă startul la „Party Unifest” , unde tinerii vor avea parte de o petrecere tematică, care le va reaminti cât de frumoși sunt anii studenţiei.
Se anunță un weekend înzestrat cu multă distracție și voie-bună, toate acestea datorându-se Asociației Studenților Ingineri din Oradea, care organizează, pentru cel de-al treilea an consecutiv, „Cupa Tesla”. Aceasta este o competiție sportivă dedicată studenților de la facultățile cu profil tehnic. Competiția însumează trei campionate de fotbal, basket și tenis de masă. Echipele participante vor fi alcătuite din studenți, profesori și angajați ai companiilor din domeniul ingineriei.
Pentru ziua de duminică, 12 noiembrie, Asociația Studenților Mediciniști din Oradea derulează două campanii de informare a populației, intitulate „Ana și Mia”, respectiv „Antidiabet - World Diabetes Day”.
Scopul proiectului „World Diabetes Day” este de a informa populația orașului despre ce înseamnă diabetul zaharat, precum și care sunt complicațiile acestei afecțiuni.
Cât despre proiectul „Ana și Mia m-au ucis”, vă putem menționa că a prins contur prin dorința voluntarilor ASMO, care doresc să aducă la cunoștința tineretului pericolele anorexiei și bulimiei și să explice că ele nu sunt diete, ci boli mortale. Scopul său este de a promova o viață sănătoasă și un corp sănătos, în paralel cu dezvăluirea adevărului despre pericolele acestor boli.
În cadrul Universității din Oradea sunt cinci asociații studențești care și-au manifestat interesul de a participa la organizarea festivalului. Acestea sunt: USO -Uniunea Studenților din Oradea; ASEO - Asociația Studenților Economiști din Oradea; ASIO - Asociația Studenților Ingineri din Oradea; ASMO - Asociația Studenților Mediciniști din Oradea și ARDT - Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea.
Paula LELE
Comentarii
Nu există nici un comentariu.