Universitatea Oradea - 20 de ani de învăţământ economic academic
În aceste zile, la Universitatea din Oradea, se desfăşoară cea de-a VII-a ediţie a conferinţei internaţionale "Integrarea Europeană - noi provocări", organizată de Facultatea de Ştiinţe Economice, în parteneriat cu Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER), Asociaţia Generală a Economiştilor din România - filiala Bihor (AGER ), Centrul de Cercetare pentru Competitivitate şi Dezvoltare Durabilă al Universităţii din Oradea (CCCDD), Centrul de Documentare Europeană Oradea (EDCO).
Deschiderea oficială a Conferinţei internaţionale "European Integration - New Challenges", ediţie aniversară dedicată sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea învăţământului economic academic orădean, a avut loc ieri dimineaţă în Aula Magna a Universităţii din Oradea, în prezenţa reprezentanţilor comunităţii academice orădene şi a numeroşi invitaţi din cadrul facultăţilor de Ştiinţe Economice din România şi din străinătate. "Manifestările dedicate sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea învăţământului economic academic orădean ne oferă prilejul de a mulţumi fondatorilor, susţinătorilor, partenerilor, colaboratorilor şi tuturor prietenilor Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea şi, nu în ultimul rând, studenţilor şi absolvenţilor noştri", a menţionat prof. univ. dr. Anca Dodescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice. În cadrul manifestărilor de ieri, a avut loc Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române şi preşedintele Asociaţiei Generale a Economiştilor din România. De asemenea, tot ieri a avut loc lansarea cărţii "Cuminţenia pământului. Strategii de supravieţuire a poporului român", a academicianului Mircea Maliţa, Doctor Honoris al Universităţii din Oradea. Cu această ocazie, Amfiteatrul F 006 a primit numele ilustrului bihorean. Programul conferinţei internaţionale a mai cuprins lansarea volumelor "Cercetare exploratorie pe un eşantion de disponibilitate privind ospitalitatea şi industria ospitalităţii în judeţul Bihor", coordonată de prof. univ. dr. Gabriela Stănciulescu, "Investiţiile pe pieţele la termen", de Cosmina Mădălina Pop, "Lo spirito dell'economia. La direzione di una grande orchestra", coordonată de prof. Egidio Rangone. "Bucurându-se de un deosebit prestigiu ştiinţific şi de o largă participare naţională şi internaţională, conferinţa noastră, aflată acum la a VII-a ediţie, îşi propune şi în acest an să ofere cadrul unor dezbateri ştiinţifice relevante privind provocările pe care integrarea europeană le ridică în faţa oricărui economist şi cercetător în domeniul larg al ştiinţelor economice.
În acest an au fost înscrise 280 lucrări ştiinţifice la cele patru secţiuni ale Conferinţei: Afaceri Internaţionale şi Integrare Europeană, Economie şi Administrarea afacerilor, Finanţe, Bănci şi Contabilitate, Management şi Marketing. Şi-au anunţat participarea peste 250 de cercetători din învăţământul superior economic românesc, precum şi din Franţa, Germania, Italia, Spania, Ungaria, Republica Moldova", a mai menţionat prof. univ. dr. Anca Dodescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.