Universitatea Oradea - Un magistrat italian antimafia ridicat la rang de Doctor Honoris Causa
Un doctor în combaterea criminalităţii organizate a devenit ieri Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea. În prezent, magistratul italian îndeplineşte funcţia de procuror naţional adjunct al Direcţiei Naţionale Antimafia, fiind adânc implicat în lupta pentru combaterea criminalităţii organizate atât în Italia, dar şi în Mexic sau Columbia.
Propunerea de acordare a celui mai înalt titlu onorific universitar a venit din partea Facultăţii de Ştiinţe Juridice, al cărei decan, prof. univ. dr. Valentin Mirişan, a şi rostit Laudatio. Biografia de magistrat a dr. Pier Luigi Maria Dell'Osso este impresionantă (a început să profeseze în 1975), el fiind unul din cei 20 de procurori numiţi să înfiinţeze Direcţia Naţională Antimafie (DNA) din Italia. În prezent este directorul adjunct al acestei structuri, iar un punct de referinţă al activităţii sale împotriva crimei organizate în reprezintă demascarea „'Ndragheta", organizaţie criminală cu implicaţii internaţionale, cu sediul în Calabria. Magistratul italian s-a ocupat de procedurile împotriva grupării conduse de Nieddu Bruno şi alţii, acuzaţi de atentatele asupra vice-preşedintelui Băncii Ambrosiano, dl. Roberto Rosone, atentat în care şi-a pierdut viaţa unul din capii principali ai grupării, Danillo Abbruciati, reprezentant de bază al criminalităţii organizate din Roma (gruparea Magliana). În cadrul cercetărilor pentru infracţiunile bancare, monetare, societare şi financiare, a coordonat cercetări pentru depistarea spălărilor de bani de către clanurile mafiote. De altfel, în dizertaţia sa de răspuns, Pier Luigi Maria Dell'Osso s-a axat tocmai pe problema spălării de bani, deoarece „finalitatea oricărei grupări criminale este îmbogăţirea". „Visul oricărui gangster este de a-şi trece bani în economia legală. Odată îndeplinit acest ţel, autorităţile nu pot decât să depună armele pentru că este foarte greu mai apoi de dovedit că sunt bani murdari", a spus magistratul italian. Adjunctul DNA Italia a atins şi problema criminalităţii organizate din România, una activă şi unde s-a încercat spălarea unor sume mari de bani. O mare parte din aceste sume a fost însă recuperată, a susţinut magistratul, graţie unei bune colaborări cu autorităţile române.
Astăzi, magistratul va susţine o prelegere în faţa studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Juridice, tema abordată fiind, evident, grupările mafiote transnaţionale şi spălarea de bani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.