Uşor la deal cu caii buni!
Sâmbătă şi duminică, pe pârtia de schi de la Hidişelu de Jos, pasionaţii de off-road şi-au putut testa calităţile de pilot la volanul a trei modele Mitsubishi. Evenimentul a fost organizat de noul dealer Mitsubishi Motors din Oradea, SC Auto Anse SRL.
"Am organizat două zile de sesiuni de drive test cu trei modele 2010 ale Mitsubishi Motors: Pajero, L200 şi Outlander, astfel ca doritorii să poată descoperi îmbunătăţirile aduse întregii game 4X4", a precizat directorul dealerului auto, Mircea Olteanu. Acesta a menţionat că, înainte de startul evenimentului, aproximativ 200 de persoane şi-au anunţat prezenţa la Mitsubishi Drive Day, aceştia putându-şi demonstra aptitudinile pe trei trasee de teren accidentat, potrivit lui Olteanu, o parte dintre cei care au venit la Hidişel sunt deţinători ai unor modele Mitsubishi, alţii vor să testeze maşinile de teren, devenind potenţiali cumpărători. "Am pregătit trei trasee, de câte 1,5 km, ceea ce înseamnă un parcurs de aproximativ 5 minute. Cei care se înscriu la drive test trebuie, obligatoriu, să aibă permis de conducere", a mai adăugat Olteanu. Bihorenii care s-au încumetat să urce la volan s-au declarat mulţumiţi de modul în care s-au comportat maşinile pe traseul accidentat amenajat de organizatori. "Nu am mai condus niciodată o maşină cu cutie automată, aşa că mi-a fost mai greu la început. Pot să spun că are calităţile necesare pentru persoanele care circulă pe drumuri forestiere, pe drumuri accidentate", a declarat unul dintre participanţii la drive test, adăugând că maşina este uşor de condus.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.