Vameşii ameninţă cu greva generală
Vameşii de pe frontierele de vest şi de sud ale României ameninţă cu proteste, pentru că, după integrarea în Uniunea Europeană, vor fi desfiinţate birourile vamale, iar cei peste o mie de lucrători nu ştiu ce urmează să facă în continuare. Lucrătorii vamali sunt decişi să intre în grevă generală în apropierea Sărbătorilor de Iarnă.
Preşedintele Sindicatului Naţional Vamal Unirea, Florin Savenco, a declarat, ieri, că un sfert din personalul vamal urmează a fi disponibilizat, după desfiinţarea frontierelor de vest şi de sud, sindicaliştii spunând că ar trebui luate măsuri de protecţie socială pentru acest personal. Liderul sindical a precizat că, în 10 noiembrie, Biroul Executiv al Federaţiei va decide care este planul acţiunilor proprii de protest, pe lângă cele de susţinere a mişcărilor sindicale ale Alianţei Sed Lex, din care face parte. Sindicaliştii solicită Guvernului demararea de urgenţă a discuţiilor referitoare la reorganizarea sistemului vamal şi găsirea unor soluţii viabile pentru protecţia celor care vor rămâne fără locuri de muncă, după integrare. Savenco spune că nu este o soluţie bună ca aceste persoane să fie mutate în alte colţuri ale ţării, cum se zvoneşte, la birourile care vor rămâne funcţionale. O rezolvare a acestei probleme este reconversia profesională în aceeaşi zonă, tot în rândul funcţionarilor publici, având în vedere că media de vârstă a celor vizaţi este între 45 şi 55 de ani, iar acestora le este foarte greu să îşi găsească singuri un alt loc de muncă.
După integrare vor mai exista birouri vamale doar la graniţa cu Ucraina, Serbia şi în judeţul Constanţa, teritoriul vamal devenind teritoriu comunitar, iar birourile vamale tansformându-se în birouri de interior.
Ungaria a avut 10.000 de lucrători vamali înainte de integrare, rămânând apoi cu peste 6.000, dar pentru cei disponibilizaţi au fost luate din timp măsuri de protecţie socială. Sindicaliştii ameninţă cu greva generală în perioada Sărbătorilor de Iarnă, aceştia nemaifiind obligaţi să asigure o treime din activitate, conform noilor norme ale Legii funcţionarilor publici. Funcţionarii publici afiliaţi la Sed Lex ameninţă cu grevă de avertisment pe 13 noiembrie, urmată, la o săptămână, de greva generală, cerând o lege a salarizării care să permită un salariu mediu net de 1250 de lei, spor de confidenţialitate de 15 la sută şi spor de fidelitate între 3 şi 20 de procente. La aceste proteste vor participa şi vameşii afiliaţi la Sed Lex.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.