Vameşii bihoreni vor intra în grevă japoneză, miercuri, 8 noiembrie, nemulţumiţi de modul în care va fi reorganizat sistemul vamal de la 1 ianuarie 2007. Liderii sindicaliştilor din judeţul nostru spun că aproape o mie de oameni vor rămâne fără loc de muncă, din cauza faptului că integrarea în UE va duce la desfiinţarea birourilor vamale. Integrarea României în Uniunea Europeană va duce la dispariţia frontierei de vest şi sud, implicit la dispariţia birourilor vamale aflate la aceste frontiere. Astfel, un sfert din actualul personal din sistemul vamal urmează a fi disponibilizat, ceea ce a atras nemulţumirea vameşilor care ameninţă cu acţiuni de protest. "Miercuri, vom începe o grevă japoneză pentru că nu ştim nici acum ce se va întâmpla cu noi. E oricum prea târziu, iar dacă Guvernul nu va demara discuţiile referitoare la reorganizarea sistemului vamal, vom intra în grevă generală", a precizat Daniela Cucu, liderul zonal al Sindicatului Vamal Unirea. În 10 noiembrie 2006 va avea loc, la Bucureşti, şedinţa biroului executiv lărgit al sindicaliştilor, unde, pe lângă susţinerea acţiunilor de protest ale Alianţei Sed Lex, va fi hotărât propriul program de acţiuni de protest referitor la problemele specifice vameşilor. "Vameşii bihoreni vor intra în grevă generală în luna decembrie, dacă nu se vor lua în seamă solicitările lor. Dacă acest lucru se va întâmpla, întreaga activitate a vămilor din judeţ şi a Aeroportului va fi blocată, pentru că nu se va mai efectua controlul vamal. Cu alte cuvinte, nimeni nu va mai putea intra în ţară. Nici cetăţeni, nici marfă", a adăugat Daniela Cucu.