Vineri, la Biblioteca Şincai - Ziua Culturii Naţionale
Vineri, 15 ianuarie, Biblioteca Gheorghe Şincai organizează o serie de evenimente, în Oradea şi în Budapesta, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Astfel, la Institutul Cultural Român Budapesta, de la ora 18.00, va avea loc o expoziţie de carte şi prezentarea documentarului „La porţile ceriului". Expoziţia prezintă volume vechi şi rare din patrimoniul bibliotecii şi va fi vernisată de Ligia Mirişan, director, şi Tavaszi Hajnal, director adjunct al bibliotecii. Din delegaţia română va face parte şi prof. univ. dr. Florin Cioban. În partea a doua a serii vor fi proiectate fragmente din documentarul „La porţile ceriului", produs de Grigore Leşe pentru TVR. Documentarul este realizat în limba română, cu subtitrare în limba engleză. În aceeaşi zi, în galeria de la parterul Bibliotecii Judeţene, va fi deschisă expoziţia tematică „15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale", cuprinzând exemplare din operele poetului naţional aflate în colecţiile speciale ale instituţiei. Expoziţia va putea fi vizitată şi săptămâna viitoare, de luni până vineri, între orele 08:00-19:00. Nu în ultimul rând, vineri, 15 ianuarie, de la ora 9.30, la Oradea Shopping City, va avea loc premierea participanţilor la concursul naţional "Crăciunaşul", copiii fiind răsplătiţi de Biblioteca Judeţeană, în parteneriat cu Oradea Shopping City şi Fundaţia Franco-Română,
Programul cuprinde un moment literar artistic dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, susţinut de elevii claselor a IV-a şi a II-a de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul" Oradea, coordonaţi de prof. Georgeta Susa şi prof. Dorina Dumitrescu, precum şi de elevi ai Liceului Vocaţional Pedagogic „N. Bolcaş" Beiuş. Vor urma: vizionarea unui film de animaţie din programul cinematografului, precum şi activităţi de joacă în spaţiul Fun Land şi bowling. Tot în 15 ianuarie, vor fi organizate expoziţii tematice despre viaţa şi opera marelui poet, la filialele bibliotecii Dacia, Decebal, Ioşia şi Băile Felix.
Nu în ultimul rând, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţene, de la ora 16.00, va avea loc o Conferinţă de Astrologie şi Numerologie, cu un moment special de omagiere a poetului Mihai Eminescu, în care Maria Livia Tăutu va prezenta viaţa şi opera eminesciană, precum şi semnificaţia zilei sale de naştere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.