Sub egida Muzeului Ţării Crişurilor a ieşit, zilele trecute, de sub tipar un volum omagial, dedicat omului de cultură Aurel Chiriac, la împlinirea a 60 de ani de viaţă. "Interferenţe intelectuale. Studian în honorem Aurel Chiriac. Sexagenarii" este un supliment al Revistei "Crisia". Acest volum omagial a fost coordonat de către prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu şi Ioan Godea, etnograf la Muzeul Ţării Crişurilor.

Volumul apărut într-o grafică deosebită reuneşte 71 de lucrări ştiinţifice ale unor academicieni, cadre didactice universitare, muzeografi de diferite specializări, doctoranzi din Oradea, România şi străinătate. "Ideea de a reuni într-un volum contribuţii ştiinţifice având ca numitor comun omagierea profesorului, cercetătorului şi managerului Aurel Chiriac, la împlinirea vârstei de 60 de ani, se încadrează unei cutume academice vechi şi frumoase", scrie prof. univ .dr. Barbu Ştefănescu, în deschiderea volumului. Acesta este structurat pe mai multe capitole: arheologie, istorie, etnografie, artă şi muzeologie. Printre cei care au răspuns acestei iniţiative se numără academicianul Răzvan Theodorecu, cu tema "Europe sud-orientale et Europe centrale: deux concepts geopolitiques dans l'historiographie des deux derniers siecles". De asemenea, printre studiile publicate se numără: "Instrucţia preotului ortodox între cerinţă şi realitate (sfârşitul secolului al XVIII-lea - primele decenii ale secolului al XIX-lea" (Cristian Apati); "Aspecte din activitatea unor reuniuni culturale româneşti şi maghiare din Bihor (1852-1918)" (Radu Romînaşu); "Acţiuni revizioniste ale Ungariei în judeţul Bihor în anii 1939-1940" (Gabriel Moisa); "Date despre evoluţia morăritului în sate de pe valea Crişului Negru în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX - lea" (Ioan Godea); "Fernand Braudel şi socilogia" (Vasile Todincă) etc. Au mai fost abordate teme legate de arhitectura din Oradea de la început de secol XX, de încondeiatul oălelor, de bisericile din Bihor, de Penitenciarul Oradea la începuturile comunizării ţării etc. "La ora actuală foarte puţini directori ajung să împlinească 60 de ani de viaţă şi 20 de ani de condus o instituţie. Volumul este dedicat unui om de muzeu. Este un volum pe măsura echilibrului directorului Aurel Chiriac", ne-a declarat prof. univ. dr. Ioan Godea. Chiar dacă volumul trebuia să apară pe data de 27 noiembrie 2011, când Aurel Chiriac sărbătorea 60 de ani de viaţă, datorită unor condiţii tehnice, volumul a văzut lumina zilei abia acum. Cu toate acestea, bucuria sărbătoritului nu a fost cu nimic umbrită de această întârziere. "Este emoţionant acest gest făcut de colegii mei. Este o onoare pentru mine că atât de mulţi oameni au contribuit la acest volum omagial", ne-a declarat Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.