Zilele Culturii Maghiare - O bucurie pentru părinți, surprize pentru copii
Cele trei zile dedicate Culturii Maghiare s-au încheiat duminică, cu concertul Hot Jazz Band, în Teatrul de Vară din Cetatea Oradea. Cei mici au avut parte, sâmbătă, de un spectacol dedicat lor, cu trupa MintaPinty zenekar.
Weekend plin de surprize, atât pentru maghiari, cât și pentru români, în Cetatea Oradea și în Piața Unirii, cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare. Programul artistic dedicat evenimentului a debutat vineri seară, la ora 19.00, în sala de concerte a Filarmonicii de Stat Oradea, cu spectacolul Johannes Brahms - Dansuri maghiare nr. 1 – 21, dirijor Romeo Rîmbu.
Sâmbătă, 21 august, în Teatrul de Vară din Cetatea Oradea, a avut loc, de la ora 19.00, un spectacol pentru copii cu trupa MintaPinty zenekar. Vremea a fost frumoasă, au participat în jur de 75 de persoane, părinți, copii, bunici. Trupa a fost prezentă prima dată în Oradea, iar spectacolul a fost interactiv, copiii urcând chiar pe scenă alături de artiști. Muzica a fost și ea veselă, antrenantă și educativă, având în centru vara cu toate frumusețile ei: fructele și legumele, vacanța, animalele etc. După MintaPinty zenekar, de la 20.30, pe scenă a urcat violonistul Lajko Felix. Duminică, 22 august, tot în Teatrul de Vară din Cetate, de la ora 18.00, a avut loc un spectacol de stand-up comedy cu Felméri Péter, iar de la ora 19.30, concertul Hot Jazz Band.
Pe tot parcursul evenimentului, de vineri până duminică, între orele 10.00-21.00, în Piaţa Unirii, s-a desfășurat Târgul Meșterilor Populari.
Carele alegorice cu flori au putut fi admirate în Piaţa Unirii sâmbătă, între orele 10.00 și 17.00, pornind apoi în traseu prin județul Bihor.
Accesul la spectacolele din Cetatea Oradea a fost permis doar pentru persoanele care: erau vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și aveau 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, au prezentat rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore, sau au prezentat rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, ori s-au aflat în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Verificarea s-a făcut la intrarea în perimetru, la evenimente putând fi zărite și echipaje de jandarmi.
Organizatorii evenimentului au fost Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Municipiului Oradea, în parteneriat cu Szent László Egyesület (Asociația Sf. Ladislau), Asociația Producătorilor din Valea Ierului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.