Arme îmblânzite de mângâierea copiilor Joi, la sediul Comandamentului de Jandarmi Judeţean din Oradea, s-a desfăşurat o activitate dedicată copiilor, activitate ce se înscrie în programul prioritar al Ministerului Administraţiei şi Internelor "Imagine pentru fapte". Astfel, în întâmpinarea zilei internaţionale a copilului, conducerea CJJ a organizat "Ziua porţilor deschise pentru copii". La eveniment au participat peste 150 de copii de la unităţile de învăţământ din oraş, acolo unde efectivele de jandarmi îşi desfăşoară activitatea în vederea asigurării ordinii şi disciplinei. În deschidere, col. Dorul Şofineţ, comandantul CJJ Bihor, le-a adresat copiilor un bun venit şi un călduros "La mulţi ani" de ziua lor şi i-a invitat să urmărească programul pregătit special pentru ei, program care a fost coordonat de lt. col. Petru Lung. Aproximativ două ore, privirile micuţilor au fost aţintite asupra câinilor lup din dotarea jandarmeriei bihorene, care au fost supuşi unor acţiuni de intervenţie în cazul nesupunerii şi refuzului de legitimare a unor persoane somate în acest sens. Programul a continuat cu o demonstraţie a modului de acţiune a unei echipe de jandarmi în anihilarea unui grup de infractori. Prezentarea armamentului din dotarea jandarmeriei (pistol, pistol mitralieră, puşca mitralieră, materialele de intervenţie) şi exerciţiile de demonstative de măiestrie militară au fost cele mai savurate momente ale acţiunii, şi asta pentru că micuţii au putut atinge şi chiar mânui armele. În finalul activităţii, după vizitarea unităţii, micuţii au primit, de ziua lor, din partea jandarmilor, dulciuri şi sucuri.