La 25 octombrie a.c., se împlinesc 68 de ani de la alungarea de pe teritoriul românesc de către Armata Română şi sovietică a trupelor Germaniei hitleriste şi Ungariei horthyste. La luptele duse de Armata Română pentru eliberarea teritoriului patriei noastre, au participat 27 de divizii, care compuneau cele două armate - Armata I, comandată de generalul Nicolae Macici, şi Armata a IV-a, comandată de generalul Ilie Şteflea.

În cadrul acestor două armate au mai participat un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 525.702 de militari. În timpul defensivei energice şi victorioase desfăşurate de soldaţii români, trupele noastre au eliberat 872 de localităţi, dintre care opt oraşe şi 18 localităţi mai importante. Pierderile suferite de armata noastră în perioada 23 august - 25 octombrie 1944 se cifrează la 58.330 de militari de toate gradele, iar cele suferite de inamic, în aceeaşi perioadă, au fost de 72.937 de militari. Prin alungarea armatei hitleristo-horthyste de pe teritoriul României de către armatele română şi sovietică, partea de nord a Transilvaniei a revenit în graniţele fireşti ale României. Drept urmare, au fost înlăturate efectele odiosului Dictat de la Viena din 30 august 1940. Vestea eliberării, la 25 octombrie 1944, a ultimei brazde de pământ românesc de sub ocupaţia fascistă a fost primită de întregul nostru popor cu legitimă mândrie şi mare bucurie, cinstind cum se cuvine faptele de vitejie şi eroism legendar ale ostaşilor români, dovedite în lupta cu inamicul cotropitor pentru reîntregirea şi consolidarea Statului nostru naţional unitar român independent, suveran şi indivizibil. Ca veteran de război, rănit în lupte, supravieţuitor al celui de-al Doilea Război Mondial şi purtător de istorie vie, acum, când scriu aceste rânduri, gândul meu se îndreaptă spre bravii noştri eroi care au luptat până la sacrificiul suprem pentru dobândirea victoriei depline asupra duşmanului cotropitor. Cu prilejul acestui moment aniversar, doresc tuturor militarilor de toate gradele (MAp şi MIRA) din Garnizoana Oradea multă sănătate, realizări depline în activitatea profesională, alături de cei dragi!

Slavă şi glorie eternă, cinstire, preţuire şi aleasă recunoştinţă pentru bravii noştri eroi căzuţi în Revoluţia română din decembrie 1989, pentru un viitor mai bun al poporului român!

Colonel (r) Tudor MARINESCU