Detaşamentul 2 Pompieri Oradea a marcat ieri împlinirea a 17 ani de la înfiinţarea acestei subunităţi, organizând, între orele 10.00 şi 16.00, "Ziua Porţilor Deschise", eveniment aflat la prima ediţie şi care s-a adresat orădenilor de toate vârstele.

Programul a constat în prezentarea tehnicii din dotare (maşinile şi accesoriile cu care intervin echipajele de pompieri la diferite acţiuni), a unor segmente din probele de concurs ale pompierilor militari, precum şi a exerciţiilor de acordare a primului ajutor medical, cu atât mai mult cu cât la această subunitate există, încă din aprilie 2010, Ambulanţă de prim ajutor. În plus, programul a cuprins şi exerciţii demonstrative de salvări de persoane la înălţime. "Scopul evenimentului a fost aniversarea celor 17 ani de la înfiinţarea acestei subunităţi, fiind, totodată, şi o modalitate ca lumea să ne cunoască îndeaproape", ne-a declarat comandatul subunităţii, lt. col. Lucian Bârzan. Potrivit acestuia, în anul 2009, au avut 366 de intervenţii, iar în 2010, au avut, în total, 799 de intervenţii, din care EPA (Echipaj de Prim Ajutor) - 560. "Noi intervenim în partea de NV a municipiului Oradea, precum şi în cinci comune din judeţ - Paleu, Cetariu, Borş, Biharia şi Tămăşeu", a adăugat lt. col. Lucian Bârzan. Întrebat ce sfat le-ar da tinerilor care doresc să activeze în acest domeniu, lt. col. Lucian Bârzan ne-a declarat că această carieră o pot urma numai tinerii care au acea pornire lăuntrică de a acorda primul ajutor în situaţii dificile. Iar dacă au pasiune pentru ceea ce fac, asta le va inspira încredere şi curaj, misiunea principală a pompierilor fiind salvarea vieţilor omeneşti. "Misiunea noastră este intervenţia în situaţii de urgenţă pentru salvarea de vieţi omeneşti şi localizarea şi lichidarea incendiilor", a mai spus interlocutorul nostru.